P R O T E S T împotriva manifestărilor antiromâneşti care au avut loc la Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România protestează împotriva manifestărilor antiromâneşti care au avut loc în această săptămână la Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca şi condamnă în primul rând Primăria (Consiliul Local) al municipiului Cluj-Napoca pentru că a acordat sume enorme din banii publici – 360.000 de lei (3600 de milioane) – pentru astfel de manifestări fără a solicita organizatorilor programul amănunţit al acestor aşa-zise Zile Culturale Maghiare. Condamnăm, de asemenea, pe organizatorii acestor Zile, care intenţionat au inclus şi formaţia ungară Beatrice, despre care se ştia că va jigni pe români. Aşadar, din banii publici care ar fi putut fi investiţi pentru începerea lucrărilor la clădirea Filarmonicii din Cluj-Napoca sau a unui Palat al Culturii, se vântură din belşug pentru ca în final să fie lezată demnitatea românilor şi memoria lor istorică. Numitul Nagy Fero, membru al formaţiei amintite din Ungaria, a invocat, în faţa a mii de spectatori maghiari faptul că „Clujul va fi din nou oraş maghiar”, jignind astfel pe românii clujeni şi pe români în general, care au conştiinţa vie a atrocităţilor maghiare din perioada 1940-1944, când Ungaria s-a străduit prin crime în masă şi teroare să prefacă Clujul şi localităţile ocupate prin Dictat în localităţi purificate de români. Trebuie să ştie Nagy Fero şi organizatorii „culturalelor” de acest gen că românilor le repugnă amintirea „Clujului maghiar” şi că doar amintirile relaţiior decente şi cât se poate de armonioase româno-maghiare le convin.

Condamnăm, de asemenea, faptul că Primăria Cluj şi organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, prin invitarea numitului Nagy Fero şi a formaţiei sale la Cluj-Napoca au dat ocazia ca pe teritoriul României să fie lezată demnitatea şi memoria istorică şi a naţiunii slovace, pentru că acest ins Nagy Fero a invocat şi faptul că „Al nostru va mai fi Košice, Bratislava, Prešov”, localităţi care aparţin de drept Slovaciei. Propunem ca Primăria Cluj şi organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj-Napoca să-şi ceară scuze, atât românilor pentru jignirea demnităţii lor, cât şi slovacilor, primăriilor Košice, Bratislava, Prešov.

Apelăm la Poliţia municipiului Cluj-Napoca pentru amendarea cu o sumă usturătoare a numitului Nagy Fero şi pentru indecenţă publică, prin cuvintele indecente spuse în Piaţa Unirii cu această ocazie, inclusiv în faţa sufletelor pure de copii, iar Ministerul de Externe să-l declare pe Nagy Fero persona non grata pe teritoriul României.

Biroul executiv al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.