Ouă stresate

RADU VIDA

Habar n-am dacă ministrul nostru de externe, dl. Cristian Diaconescu, a fost stresat, nervos sau, omeneşte, s-a scăpat. Cu toată diplomaţia de care a dat şi dă dovadă, într-un interviu a declarat că pentru intrarea în UE am sacrificat industria de apărare. Cîteodată, vorba doare mai tare decît fapta, aşa că, în anume cercuri, această declaraţie a fost punctată. Şi, probabil, şefii lui direcţi (cine n-are aşa ceva în dotare, să-şi procure de urgenţă; aşa, să vadă cum e!), aşadar, primul ministru, preşedintele sau mai ştiu ce entităţi din UE l-or fi tras de urechi pe guralivul nostru traseist. Cu toată libertatea de exprimare, lumea înfloreşte cînd spunem ce de bucurii ne-au făcut cei din Uniunea Europeană cînd ne-au luat, că nu ne-au lăsat etc. Am citit, în ultima vreme, materiale de mare seriozitate şi  angajament ştiinţific, din care mi-am dat seama de marile interese care au stat la baza intrării noastre în UE. Şi, mai ales, de trădările, compromisurile şi umilinţele suportate: doar, doar. Nouă, oamenilor de rînd, ni s-au vîndut gogoşi (cînd ni s-au vîndut), ba, de cele mai multe ori, nici nu ni s-a spus partea întunecată a mocirlei în care urmează să ne vîrîm.

Consideraţi cele afirmate mai sus ca o paranteză, pentru că, indiferent ce am face şi cum am mai drege busuiocul, Uniunea Europeană este un CAP. În care intri-musai, şi ieşi la paştile grecilor (care vorbeau de cai, ceea ce-i tot una!).

Sigur că este foarte greu, dar în condiţiile date, ar trebui să modificăm structura asta, concepută de megalomani mai mari decît am avut noi. Spun că e greu, gîndindu-mă tot la vestitele modele ale sovhozurilor româneşti: oricîte iniţiative bune erau lansate şi oricîte minţi luminate cereau adaptarea lor la realităţile momentului, mereu exista un zid peste care nu se putea trece, mereu exista altcineva care să dea soluţiile cele mai bune pentru… Aşa şi cu UE. Cu toate că sîntem a 7-a ţară din mai multe puncte de vedere, …virgula încurcă mereu fraza, iar deciziile o iau alţii. Noi, ca supuşi disciplinaţi ai mai multor imperii, ne plecăm grumazul, în speranţa că putem da sens dictonului după care… sabia nu se abate asupra capului, înfipt pe o coloană vertebrală încovoiată.

Cît de urgent şi-a schimbat poziţia ministrul de externe în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor vlahe din Serbia, am văzut! Ceea ce n-am văzut şi nu vom vedea niciodată e cum să schimbăm noi inepţiile ce trec prin capul degenerat al aleşilor continentali. E drept, nici noi, nici ei n-am trimis în Parlamentul European capete luminate. Ba, dacă mă gîndesc bine, contribuţia noastră (Jiji, Eba ş.a.) ne situează pe un loc… fruntaş. De 2000 de ani, zic, stresul a fost în capul filosofilor: găina sau oul? Dar găina n-a fost niciodată stresată, sau, dacă a fost, n-am ştiut noi. Ei bine, PE a legiferat că bietele ouătoare, trebuie protejate (?), că au nevoie de cuşti cu termopan, gaze, lumină naturală, grătare şi cîte o butelie de vin. Altfel intră în trepidaţiuni şi cauzează la gălbenuş. Nici n-a mai contat că producătorii s-au stresa, de-a binelea, iar noi, cetăţeni onorabili ai unei Europe tot mai sărace, suportăm ba lipsa ouălor, ba scumpirea lor.  Lapte n-avem voie, peştele e drămuit (pentru unii), legume – doar de la ei, porcul ni l-au… tăiat (şi l-au dat la alţii)… A venit vremea să facem, sau măcar să cerem să se facă, schimbări în atitudinea legiuitorului european. Uşor de spus, greu de realizat. Pentru că, după cum constatăm, nici acasă…