Organizaţiile politice ale minorităţii maghiare CNMT şi PPMT lucrează la un plan de autonomie economică a Transilvaniei

Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) urmăreşte nu numai autonomia politică, ci şi pe cea economică a Transilvaniei, iar în acest sens a fost elaborat un plan împreună cu Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi specialişti din mediul academic, a anunţat vineri Toro T. Tibor, preşedintele interimar al PPMT.

Proiectul de autonomie economică, denumit Planul “Miko Imre” – după fostul guvernator al Transilvaniei din anii 1849 şi 1860-1861, va fi finalizat în cîteva săptămîni, probabil pînă la primul congres al PPMT, ce va avea loc în 25 februarie la Miercurea Ciuc, a precizat Toto T. Tibor, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea.

Elaborarea proiectului-cadru de dezvoltare economică din Ardeal face parte strategia naţională de autonomie a maghiarilor din Transilvania cuprinsă, la rîndul ei, în Strategia-cadru a politicii a naţionale maghiare, elaborată la întîlnirea Conferinţei Permanente a Maghiarilor de Pretutindeni de anul trecut de la Budapesta.

“E adevărat că fără o bază economică nu se poate vorbi şi nici nu ar avea sens autonomia politică a maghiarilor din România, deci este un pas înainte în înfăptuirea politicii noastre de autonomie elaborarea acestui plan. Sperăm că anul acesta va decurge în spiritul realizării acestui plan economic,” a declarat preşedintele CNMT, Tokes Laszlo.

“Noi am lucrat în 2011 cu o serie de specialişti din sfera academică maghiară din Transilvania, am format o echipă foarte bună care a identificat, în primul rînd, 11 puncte nevralgice ale economiei din Transilvania şi am formulat o serie de propuneri cum s-ar putea depăşi aceste probleme. Deocamdată, suntem în faza de a finaliza acest plan,” a afirmat şi Toro T. Tibor.

În acest sens au fost organizate mai multe forumuri în Transilvania şi s-au adunat propuneri, iar concluziile vor fi transpuse, după cum susţin iniţiatorii, în decizii instituţionale pentru care liderii PPMT şi CNMT vor căuta sprijin la partide politice sau la instituţiile statului român pentru a le susţine financiar şi a le implementa.

“Este clar că o serie de surse de finanţare a acestor proiecte există în bugetul de stat al României sau în bugetele locale ale consiliilor locale, alte surse existînd în bugetul Ungariei, care ne sprijină, prin Constituţie, să ne apărăm identitatea, respectiv, prin resurse europene,” a precizat Toro.

El a adăugat că de acest plan poate să profite întreaga sferă economică din Transilvania şi din România, pentru că economia nu este o problemă etnică, dar rezultatele acestor proiecte vor folosi, în primul rînd, la întărirea comunităţii maghiare.

Pe de altă parte, Toro T. Tibor a anunţat organizarea primului congres al PPMT pe 25 februarie, cînd va fi aleasă conducerea definitivă a partidului, care numără în prezent 30.000 de membri şi susţinători. Simbolul PPMT este “steaua” care, după afirmă Tokes, simbolizează “direcţia adevărată şi corectă” a reprezentării intereselor comunităţii maghiare din Transilvania şi a valorilor europene, proprii Partidului Popular European, respectiv Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

“Sper ca steaua să nu cadă de pe cer aşa cum simbolurile UDMR-ului, laleaua şi bradul, au fost compromise de politica UDMR-ului care le-a pus într-o vază cu cianură,” a spus Tokes, care nu este încă hotărît dacă se va înscrie în PPMT, preferînd să rămînă “mentorul spiritual” al acestei formaţiuni şi mediatorul între toate partidele maghiare.

În vederea alegerilor locale şi parlamentare din acest an, PPMT va iniţia o universitate de vară cu stagii obligatorii pentru cei care vor dori să candideze din rîndul partidului.

Potrivit lui Toro T. Tibor, anul 2011 a fost un an de consolidare organizatorică a mişcării CNMT, fiind înfiinţate 20 de organizaţii teritoriale în Transilvania. În acestea au funcţionat nişte “centre de democraţie” care au informat cetăţenii privind legea dublei cetăţenii a Ungariei. Conform sursei citate, peste 143.00 de persoane au primit consiliere privind acordarea dublei cetăţenii şi au fost completate 74.000 de dosare, din care deja jumătate s-au finalizat cu depunerea jurămîntului pentru obţinerea cetăţeniei ungare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.