Opoziţia îi convinge pe convinşi

Ilie Călian

E o vreme blîndă, care-mi aminteşte de decembrie 1989 – de vremea revoluţionarilor în pulover. Mă întrebam, pe atunci, cîţi oameni ar fi ieşit în stradă dacă ar fi fost un ger de minus 15 – 20 de grade. Poate că am fi asistat, şi la noi, la o revoluţie “de ca-tifea” , ca în celelalte ţări foste socialiste şi, probabil, cu aceleaşi rezultate, dar fără morţi şi răniţi şi fără alte distrugeri. În orice caz, revoluţia noastră “veritabilă” n-a re-dus distanţa economică şi de cultură democratică dintre România şi alte ţări foste socialiste, precum Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, sau din fosta Iugoslavie.

Acum, deşi vremea e la fel de blîndă, nu mai părem capabili nu doar de o revoluţie măcar “de catifea”, dar nici măcar de o mobilizarea interioară a fiecăruia, pentru a înţelege ce avem de făcut în viitorul imediat, ca să nu mă gîndesc şi la perspecti-vă. Dacă persistă aceleaşi diferenţe între România şi ţările foste “surori”, înseamnă că explicaţia acestor diferenţe tre-buie căutată în ceva mai adînc decît (pe)trecerea feluritelor partide şi lideri la guvernare, în acel ceva “al nostru”, care ţine de mentalităţile populaţiei trăitoare azi la noi. Popu-laţie despre care un studiu recent al unui institut englez spunea că are o cultură politică de nota 4,3 (din 10), adi-că o notă de repetenţie.

Aşa să fie?! Iată, Puterea (Coaliţia PDL+UNPR+UDMR) este hotărîtă să ne impună prelungirea mandatelor primarilor, con-silierilor locali şi judeţeni şi preşedinţilor de consilii judeţene, împotriva legii, pînă în toamnă, comasînd alegerea acestora cu alegerea parlamentarilor. Mai mult, ni se va impu-ne, probabil, cu acelaşi prilej, şi un referendum privind modificarea unor prevederi constituţionale – altele decît cele conjuncturale, legate de echilibrul bugetar şi salvarea euro. Este o încălcare grosolană a drepturilor democratice de a fi bine informat asupra programelor partidelor şi persoanelor care urmează a fi alese şi o sfidare a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, a Uniunii Europene, referitoare la modalita-tea de organizare a alegerilor. Cu toate acestea, perspectiva “deficitului de democraţie” (ca să nu vorbesc direct de prac-tici dictatoriale, prin asumarea răspunderii Guvernului Boc) nu pare să îngrijoreze pe nimeni – cu excepţia, desi-gur, a persoanelor legate direct şi responsabil de perspecti-vele politicii româneşti.

Dar cîţi sînt aceştia, în procente, raportaţi la totalul populaţiei cu drept de vot? Puţini. Şi am impresia că Opoziţia se cam amăgeşte cînd crede că aceştia vor fi de departe în-vingători. În decembrie 1989, o parte mică a populaţiei a ie-şit în stradă în 21 şi 22 decembrie (sau mai devreme, în cazul Timişoarei) – dar contextul intern şi internaţional era altul. Astăzi, acelaşi număr de persoane nu izbuteşte să se impună.

Să încercăm un fel de numărătoare. Cei care sînt legaţi direct (prin relaţii de familie, de afaceri şi de “relaţii”) cu Puterea (PDL, UNPR, UDMR) nu-şi doresc “schimbarea”. Iar nu-mărul acestora nu este chiar mic. Mulţimea de şomeri şi “foşti” şomeri (adică scoşi din plata indemnizaţiei) a ajuns să se “descurce”, de bine, de rău, cu munca la negru – aşa că se teme de orice schimbare. Dar masa celor din sate, din false oraşe şi de la periferiile oraşelor, care îsi asigură măruntele nevoi prin economia de subzistenţă?! Îi afectează pe aceştia foarte mult criza – ca să nu mai vorbesc de “deficitul de democraţie”? Nu, pentru că nevoile mărunte şi le satisfac indiferent de politica de austeritate a unui guvern. Sînt, desigur, cei cu salarii mici sau cu pensii mici – acestea sînt vocile care se lamentează – dar nu atît de mult încît să iasă-n stradă. Iar aceştia toţi nu sînt – dacă-i scoatem din sumă pe cei despre care spuneam că sînt direct interesaţi de păstrarea actualei situaţii (inclusiv cei cu salarii mai mărişoare) – nu sînt mai mulţi de vreo cinci milioane de votanţi, din vreo 18 mi-lioane. Dacă cei cinci milioane vor participa cu toţii la vot, împinşi de nevoi, iar din restul de 13 milioane doar jumătate, va rezulta un raport de cinci la şase.

Deocamdată, propaganda Opoziţiei se adresează, pare-mi-se, exclusiv celor deja convinşi că este nevoie de o schimbare. Aşadar, schimbarea ar trebui să înceapă cu modul în care Opo-ziţia percepe nevoile majorităţii inerte şi cu felul în care se adresează acesteia. E inutil să-i tot convingi pe cei con-vinşi deja.