Opoziția de la Cluj, declarații tranșante în cazul Lucian Bode

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia „foarte în serios” problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca „cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară”. Declarația sa este comentată de către unii reprezentanți ai opoziției de la Cluj, care o apreciază drept „aproape de normalitate” pe acest subiect.

După o perioadă extrem de îndelungată de tăcere, absență totală în realitate, președintele Iohannis vine cu o declarație care se apropie de normalitate- adică de ceea ce așteaptă românii să audă. Faptul că nu poate fi tolerată în poziții cheie în stat o persoană care a furat, plagiatul fiind, chiar potrivit declarațiilor domnului Bode, furt intelectual. Adevărata întrebare e de ce acum? Poate pentru că negocierile cu PSD pentru rotativa guvernamentală se apropie de final și un alt personaj cheie cu suspiciuni mari de plagiat va ieși în curând din scenă: premierul Nicolae Ciucă. Astfel, președintele nu mai trebuie să țină scut în jurul acestuia și, automat, nu mai trebuie să țină scut față de niciun alt penelist aflat în aceeași situație. Situația s-a prelungit oricum suficient de mult încât PNL să scadă și mai mult în cota de credibilitate”, a spus liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu.

Declarația președintelui Iohannis
„Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a spus şeful statului. Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă i-a cerut ministrului de Interne să facă un pas în spate, după ce Comisia de Etică a Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ a arătat că teza de doctorat a acestuia este plagiată, întrebare legată de o declaraţie a şefului statului din 2021, când a spus că „plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca persoanele acuzate să nu facă un pas în spate într-o ţară democratică”.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că a respectat legea în ceea ce priveşte întocmirea tezei sale de doctorat.

„În România, există o singură instituţie abilitată să propună acordarea sau retragerea titlului de doctor şi anume CNATDCU. Eu, în 2018, respectând toate prevederile legale în vigoare atunci, având un dosar complet, cu tot cu ce înseamnă raport antiplagiat, raport de similitudine, raportul comisiei formate din profesori universitari proveniţi din trei universităţi de prestigiu din România. (…) am depus la CNATDCU acest dosar, iar după zece luni, în iulie 2019, CNATDCU avea trei variante: să propună completarea dosarului, să respingă propunerea şcolii doctorale sau să propună Ministerului Educaţiei acordarea titlului de doctor. A ales varianta a treia, în urma analizării respectării tuturor prevederilor legale. (…) Am convingerea, garanţia, certitudinea, curajul să spun aici, în faţa dumneavoastră, că nu am încălcat nicio prevedere legală, dimpotrivă, le-am făcut la virgulă, am parcurs fiecare procedură la virgulă, tocmai pentru a nu fi într-o situaţie de a da explicaţii publice. (…) Am această împăcare că am respectat legea”, a afirmat Lucian Bode.

Oficialul a subliniat că discuţiile legate de plagiatul tezei sale de doctorat au fost lansate în mod nejustificat de USR. Ministrul a comentat declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la necesitatea analizării situaţiei create de teza sa de doctorat şi a luării unei decizii până la rotativa guvernamentală, afirmând că o astfel de hotărâre va fi luată, astfel încât PNL să nu aibă de suferit.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut