Opinii. IQ-ul la omidă

Este cu siguranţă mai mare decît cel al celor 7 magnifici fotbaliatori-violatori, fala şi mîndria comunei lor natale, de-acum intrată în folclorul spaimei care priveşte cu mîna la gură.

Nu mai jigniţi animalele, comparîndu-le cu cei 7 (şapte) suboameni! Animalele nu fac aşa ceva, nici individual, darmite în grup. Aţi auzit de elefanţi violatori, de furnici cu asemenea metehne priapice? Acestea sînt departe de comportamentul subuman al acestor flăcăi cu un neuron cu nădragii în vine, zbenguit în ceea ce ar fi trebuit să fie cutiuţa craniană, cea care la oamenii normali adăposteşte creierul folosit pentru gîndire, dar se pare că în acea comună băieţii aiştea, împreună cu cei care îi susţin, îşi folosesc capul să nu le plouă în gît, sau cînd dă primarul lor trist şi neputincios o circulară despre pericolul mîncării de corcoduşe, nespălate ca şi sufletul lor. Pentru cei care s-au ocupat de (ne)cazul în speţă, judecătorul, judecătoriţa şi procurorul de caz s-au făcut deja oferte de la forţele de muncă, respectiv servicii complete de salubrizare în justiţie, de a da cu mătura prin codul penal şi a face ecarisaj de conştiinţă profesională.

Consătenilor celor 7 care au speriatul şi Estul şi celelalte puncte de vedere cardinale nu le dorim, ca dintr-o nefericită întîmplare, în cadrul vreunui schimb de experienţă adrenalinic şi turism sexual, sub genericul Să ne cunoaştem dedesubturile şi lenjeria intimă a judeţului nostru, cineva din familie să fie folosit (ă) la aratul involuntar, de nevoie, cu alte metode decît cele clasice. Cît curaj nemaipomenit pe băieţii aceştia, ajutîndu-se eroic unul pe altul să înfrunte o ditamai fetişcană de 17 ani!

Politicienilor dezlănţuiţi, ca nişte kukte îmbujorate, asupra efectului şi nu a cauzei, le transmit profund – cinstitul meu dispreţ, fiindcă s-au pornit şi ei, sau cei care au văzut în asta o oportunitate, numai după ce presa, într-o compactă solidaritate, într-un exemplar spirit de echipă, a aruncat în mijlocul pieţei mari rufele însîngerate, lacrimile tăcute ale unei mame şi ale unei copile cu sufletul bolnav pentru multă vreme de aici înainte, lucru despre care nu s-a făcut vorbire aproape 9 luni, iar măcelarii s-au plimbat liberi şi zîmbitori, cu cozorocul şepcii dat în spate, întru sictir la adresa justiţiei şi societăţii din care au mimat că fac parte.

Felicitări părinţilor care au crescut aşa voinici de ispravă şi să-i vizitaţi sănătoşi (voi) pînă la adînci bătrîneţi (ale lor) la bulău, fiindcă la o bibliotecă slabe speranţe. Şi dacă o să visaţi şi o să auziţi în somn gemete şi plîns de fată măcelărită, supusă celor mai perverse chinuri, leşinuri, să ştiţi că nu e vis, ci a fost o realitate la carte a participat şi odrasla voastră.

Închei acum vorbitul în pustie, înconjurat de milioane de oameni – spectatori, pînă a nu li se întîmpla şi lor un pocinog ireversibil, fiindcă vreau să mă duc cu gîndul, măcar, la preotul din acel sat, ca să-l întreb: aţi vorbit, părinte, cu Dumnezeu despre această întîmplare? V-a privit în ochi, sau s-a uitat în jos cînd a repetat că L-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa?

Cornel UDREA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.