Opinii. A căzut partidul trădării naţionale!

În istoria României au existat suficient de multe ceasuri de restrişte, momente de cotitură şi sbucium sufletesc. Niciuna nu se poate compara, sub raportul decăderii statului de drept şi al boicotării ideii naţionale de către proprii guvernanţi, cu situaţia guvernării băsesciene şi pedeliste.

Oamenii aceştia, care au avut în vedere doar corupţia pe faţă, care au dus la dezorganizarea învăţămîntului românesc, care au trimis populaţia la moarte, printr-o lipsă crasă de asistenţă medicală (numită în limbajul lor „reformă”! – chiar de 1 mai, am fost pe la ora 14,30 la Urgenţa din Cluj şi erau oameni care aşteptau de la ora zece!) , au luat pensionarilor pîinea de la gură, au produs românilor mai mult rău – aşa cum spunea un mare istoric de curînd dispărut – decît mongolii, turcii, tătarii, ungurii şi ruşii la un loc. Aceşti guvernanţi au atentat cel mai grav la conştiinţa noastră naţională, la ideea de stat naţional unic şi indivizibil, cedînd zi de zi şantajului politic al unei minorităţi care trăieşte doar după sloganul „Ce-mi dai, ca să-ţi dau?”, profitînd de momentele dificile prin care trecea guvernul şi la dorinţa nebunească a preşedintelui de a dispune cum vrea de guvern.

Pentru a-şi satisface propriile lor ambiţii de parvenire şi îmbogăţire cu orice preţ, oamenii trimişi de noi în parlament şi puşi să ne conducă ţara au devenit, pentru a-şi putea menţine scaunele, uneltele cele mai desăvîrşite ale inconştienţei crase şi lipsei elementare de patriotism. Au amanetat ideea de demnitate naţională, au pus la zid istoria şi limba acestei ţări, au kosovizat ţara şi au putinizat-o după sistemul patentat în Est. E clar că domnul Boc ar trebui să se ascundă o vreme undeva în Răchiţelele sale natale, dacă nu cumva în una din peşterile Munţilor Apuseni, de i-or îngădui-o însă moţii lui Iancu şi urmaşii Pelaghiei Roşu!

Acelaşi lucru se va întîmpla şi cu şeful său, marinarul obsedat de putere, pe care l-a servit cu o obedienţă demnă de o cauză mai bună şi pe care ţara întreagă îl urăşte şi îl reneagă pentru marele rău pe care i l-a făcut poporului ei, de la vlădică pînă la opincă ( a se vedea doleanţele exprimate de către manifestaţiile de azi iarnă, dar şi de cele, recente, ale militarilor din capitală). Acest nou Despot Vodă sau, mai bine zis Papură Vodă, nu e pentru noi decît o biată epavă scufundată, care degeaba mai lansează SOS-uri în larg, căci nu-l va auzi nimeni, dar, din păcate, naufragiul său ne afectează puternic şi pe noi, căci vinderea bogăţiilor ţării s-a făcut pe termen lung, iar birurile de tot felul şi amanetarea viitorului ţării ne va îngropa pe viitor.

Ins primitiv, fără cultură economică şi fără experienţă managerială, el a făcut ca această ţară, încă plină de resurse, să ajungă pe locul doi al sărăciei din UE, executînd cu obedienţă doar ceea ce i se porunceşte din exterior. Gafeur şi corijent la multe din capitolele ce se cer unui om de stat şi unui politician, el a apărut în faţa naţiunii în contradicţie totală cu ceea ce se aştepta de a el, cu maniere de pirat agresiv, cu apucături de fante de mahala, grobian şi necioplit în contactele cu oamenii simpli care l-au ales ( a se vedea comportamentul său la inundaţii sau la întîlnirile cu cei de la Roşia Montană!), preşedintele acesta a coborît pragul cel mai de jos pe care-l putea atinge orice politician, prag neatins în această ţară nici de sinistra epocă fanariotă.

Primul om al ţării, aflat într-o vizită în ţara sa, a fost umilit pe faţă, direct şi brutal, de un terchea-berchea oarecare, care s-a trezit să-i pretindă paşaport, pentru că, pasămite, zona vizitată n-ar fi teritoriu românesc, iar el, preşedintele, care ne reprezenta pe toţi, n-a fost în stare să-l încătuşeze pe loc, devenind astfel întruchiparea lui „Ioan fără ţară”, un fel de fantomă gelatinoasă şi incertă a unui scaun prezidenţial gol şi lipsit de consistenţă, moment cu mult mai stînjenitor decît atunci cînd a fost văzut jucînd geamparalele la o petrecere a unor cămătari interlopi. Este imaginea cea mai grotescă pe care putea să ne-o procure demnitatea cea mai înaltă în stat, primind de pomană o zgardă de aur pentru ca fratele său şi el să închidă ochii în faţa isprăvilor negustoreşti ilicite ale unui clan de afacerişti, cărora le-a mers buhul pînă departe. Aveam senzaţia că mi s-au umplut ochii de gunoi, pe care trebuia să-l elimin cît mai repede, fără să aştept măcar lacrima salvatoare.

Mă întreb, însă, şi m-am întrebat de multe ori, cum omul acesta de tuci, ca un fier vechi ruginit şi umplut de noroiul ploilor danubiene, a reuşit păcălească pe atîţia inşi, a reuşit să sucească minţile atîtor inşi cu gîndire clară şi înţeleaptă, care să-l urmeze în sinucidere, care să accepte tontoroiul acesta de prost gust, farsa aceasta politică pe care ne-a servit-o timp de mai bine de şapte ani de zile, cu o tenacitate diabolică şi cu un rînjet sardonic dispreţuitor, la tot ceea ce este tradiţie a românismului autohton.

Mă întreb, cum m-am întrebat de multe ori, dacă aceşti oameni puşi să ne guverneze au fost vreodată la ţară, să vadă în ce sărăcie trăieşte ţăranul român?! Dacă au fost vreodată într-o şcoală să vadă cu ce lipsuri se confruntă dascălul ţării?! Dacă au cerut vreodată o statistică spre a vedea cîţi analfabeţi avem? Dacă au fost vreodată pe străzile marilor oraşe să vadă cîte clădiri au geamurile înfundate cu hîrtie de ziar, avînd alături biletul „De închiriat”?! Au cercetat vreodată aceşti guvernanţi cum funcţionează sistemul administrativ de la noi, cîte impozite şi angarale, cîte hîrtii inutile trebuie să completezi pentru fiecare nimic?! Au fost aceşti guvernanţi prin tribunalele ţării să vadă cum trenează procesele şi ce bătaie de joc la adresa cetăţeanului aduce justiţia română?! Credem că nu, pentru că astfel s-ar fi crucit şi ar fi crezut că trăiesc într-o ţară imaginară şi nu în una membră a Uniunii Europene, căruia i-au pregătit zilnic coliva. In jurul nostru ţări mici şi înapoiate ca Albania şi Muntenegru, ne-au întrecut în multe privinţe, iar noi trăim în continuare în acest marasm balcanico-oriental, în care „merge şi aşa”.

Rezultatul a douăzeci şi doi de guvernare post-decembristă este unul lamentabil. Pe temeliile aşezate strîmb de tandemul Iliescu-Roman, vestiţi demagogi ai unui „capitalism cu faţă curată”, au venit spre a perfecţiona haosul lăsat de ei alţi inşi fără lege şi Dumnezeu, care în dosul lacrimilor false jurau strîmb pe orice. Oameni cu nume predestinate, ca Videanu ( de la vid), Boc (de la „a bocăni” mult şi fără rost), Cocoş ( de la împăratul ouătoarelor), au pătruns în casele noastre cu demagogia lor tulbure, cu discursurile lor sforăitoare, cu risipa necontrolată de bani publici, cu lipsa de idei şi de acţiune practică. Afacerile trucate şi aranjate cu autostrăzi, cu dezăpeziri, cu borduri, cu asfalturi etc., prin care se evaporau banii noştri, ai tuturor, sînt cele mai odioase acte şi de ruşine din cîte există, acte consumate sub ochii noştri, ca „furtul” Ritzi sau numărătoarea pedelistă de tip nou a unei individe obişnuită doar să-şi arate la concursuri trupul în public, chiar dacă au şocat întreaga ţară au fost cocoloşite, iar minciuna a ajuns un sport naţional.

Cel mai greu şi mai greu blestem care a căzut peste noi a fost însă acela al trădării naţionale. Aceştia au dovedit în faţa neamului că n-au nimic sfînt, că pot să se lase călcaţi în picioare anulîndu-şi obîrşia şi credinţa de neam, cedînd fără luptă în faţa unor agresiuni fără precedent a pretenţiilor absurde formulate de „fraţii noştri” maghiari, cărora le-am dat toate drepturile, dar acum luptă pentru privilegii, la fel ca nemeşii de odinioară. Doar pentru a-şi continua existenţa de profitori şi a-şi face nestingherit afacerile, cei de la putere i-au abandonat pe românii din Harghita-Covasna în braţele de fier ale hungarismului horthyst, care a căpătat forme monstruoase.

Am citit reportaje zguduitoare din oraşe căror li s-a eliminat orice urmă de românism, care au şters numele lui Eminescu de pe inscipţia unor străzi, care n-au în consiliile lor locale niciun reprezentat al neamului, unde nu-ţi poţi cumpăra o pîine dacă o ceri în limba oficială, unde învăţămîntul a devenit privilegiu pentru minoritari şi corvoadă pentru majoritari, unde e periculos să fii de etnie romnească. Mai recent, aceşti propovăduitori ai segraţionismului fără limite, specializaţi doar în a şantaja clasa politică românească slabă de înger, au încălcat normele autonomiei universitare şi legile ţării, date tot de ei, spre a permite ca şi la doctorii care te tratează să mergi cu limba maghiară învăţată, altfel vei risca ca, dacă ai apendicită, să-ţi fie scoasă splina. Acest partid al ruşinii naţionale, care şi-a pus semnătura pe cele mai odioase acte de trădare, a căzut, iată, în cele din urmă şi în curînd şi preşedintele cauzator de rele îi va urma fără doar şi poate la coşul de gunoi al Istoriei, dar nu înainte de a fi judecat, alături de clica care l-a sprijinit, pentru siluirile repetate aduse naţiunii române. Proverbială răbdare românească are şi ea limitele ei, iar Dumnezeu e Mare şi Vede.

Un nou guvern s-a instaurat între timp şi el va fi primit de populaţie, doar în măsura în care va şti să înlăture greşelile enorme ale vechii guvernări. Nu dorim să le enumerăm aici, ele sînt arhicunoscute. Trasparenţa şi comunicarea cu publicul vor fi însă esenţiale şi Ponta promite o altfel de guvernare, pe care o aşteptăm încrezători, inclusiv reabilitarea dreptului la demnitate naţionlă, care ni s-a luat între timp.

Mircea POPA