Operaţiunea militară din Irak – un război care s-a dovedit inutil

Operaţiunea militară, cu nume de cod “Libertate pentru Irak”, a debutat la 20 martie 2003. În teorie, SUA şi Marea Britanie au intrat în Irak din două motive: pentru că acolo “existau” arme de distrugere în masă şi tiranie. În final, armele găsite nu erau atît de puternice pe cît se credea, iar tiranul a fost prins şi spînzurat. După care în rîndul populaţiei civile s-a propagat nu democraţia, ci dimpotrivă, anarhia şi jefuirea cadavrelor.

Spre deosebire de aceasta din urmă, anarhia nu s-a menţinut prea mult în Irak, în ţară “înflorind” toate mişcările posibile, inclusiv o filială proprie a Al-Qaida, fapt care nu poate fi catalogat, desigur, drept o victorie asupra terorismului. Totodată, trupele de ocupaţie au cunoscut toate “minunăţiile” războiului de partizani îndreptat împotriva lor.

De asemenea, operaţiunea din Irak a costat imens. Potrivit laureatului Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, numai primele zile de război au costat SUA 5,5 miliarde de dolari. Stiglitz a estimat că pierderile indirecte vor costa comunitatea mondială 6 trilioane de dolari, iar două treimi din această sumă vor apăsa pe umerii SUA.

Potrivit unui raport publicat de Christian Science Monitor, războiul din Irak a costat, ţinînd cont de inflaţie, mai mult decît al Doilea Război Mondial, iar “conturile” nu au fost încă închise, în condiţiile în care în Irak au murit 4.480 de militari americani şi au fost răniţi 32.000: familiilor victimelor va trebui să li se ofere compensaţii materiale substanţiale. În decembrie trupele americane vor fi retrase din Irak, însă prezenţa militară a SUA în Golful Persic va fi menţinută şi chiar extinsă. Recent, ministrul american al apărării Leon Panetta a declarat că SUA au “planuri mari” cu privire la această regiune.
“Iar dacă Iranul sau altcineva consideră altfel, aş dori să subliniez că SUA vor menţine în regiune un contingent militar de 40.000 de oameni: 23.000 se vor afla în Kuweit, iar restul vor fi repartizaţi în alte ţări ale regiunii”, a spus Panetta. Satisfacţia de a întreţine un asemenea număr de militari nu poate să coste puţin: experienţa Afganistanului arată că un soldat “consumă” zilnic 83 de litri de combustibil, la care se adaugă cheltuielile pentru întreţinerea elicopterelor militare şi de transport, plus cele de întreţinere a tehnicii electronice, care constituie parte a echipamentului dintr-o armată modernă, plus astfel de mărunţişuri precum cel puţin trei feluri de îngheţată pe zi la cantina soldaţilor.

Apare întrebarea firească: pentru ce SUA fac asemenea cheltuieli? Ce scop urmăreşte menţinerea prezenţei militare americane în regiune? Washingtonul nu a oferit nici acum un răspuns coerent la această întrebare.

Dacă înainte SUA puteau să-şi fixeze obiective şi să construiască planuri, chiar dacă unele fantasmagorice, astăzi nu se planifică nimic din timp, iar deciziile sînt luate în funcţie de context.