Opera Naţională Română Cluj – Napoca: Recital la Centenar

miercuri 31 ianuarie, 19. 00

În anticiparea evenimentelor pe care Opera Naţională Română din Cluj-Napoca doreşte să le dedice publicului cu prilejul Anului Centenarului, o parte dintre interpreţii Operei Naţionale Române clujene au pregătit câteva lieduri reprezentative ale creaţiei muzicale româneşti, într-un program atent alcătuit, de reprezentativitate pentru creaţia românească.

Dorul, melancolia, visarea care caracterizează atât de multe dintre produsele artistice româneşti (fie că acestea sunt culte sau populare) vor fi uşor de regăsit şi, mai ales, de resimţit, în piesele redate cu mare sensibilitate de către protagoniştii lirici ai serii. Liedurile de Valentin Teodorian, Gheorghe Dima, Nicolae Bretan având la bază versurile poeziilor ‘Pe aceeaşi ulicioară’, ‘De ce nu-mi vii’, ‘Stele-n cer’, ‘Septembrie cu roze’, celebrele ‘La steaua’ şi ‘Dacă ramuri bat în geam’ de Mihai Eminescu, rimele blagiene – transpuse de către compozitorii Felicia Donceanu şi Tudor Jarda – sau cele ale lui Ştefan Octavian Iosif – preluate de către Pascal Bentoiu – alături de alte lucrări rezultate prin măiestrita fuziune a artei poetice şi componistice româneşti, vă vor aduce mai aproape de esenţa şi identitatea poporului nostru, în cadrul unui eveniment strălucitor şi, totuşi, intim, desfăşurat în foierul Operei Naţionale Române !

Solişti sunt Veronica Fizeşan (soprană), Iulia Merca (mezzosoprană), Liliana Neciu (mezzosoprană), Andrada Ioana Roşu (mezzosoprană), Cristian Mogoşan (tenor), Cristian Hodrea (bas – bariton); acompaniază pianistele Lelia Serafinceanu şi Mira Gavriş

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.