Opera Naţională Română Cluj – Napoca

“Don Quijote”, spectacolul la superlativ !

Un spectacol cum este Don Quijote bucură şi întristează deopotrivă. Bucură deoarece avem ocazia să vedem la lucru ansamblul de balet al instituţiei, într-un spectacol închegat, coerent ca poveste muzicală şi nu numai, ansamblu de balet la nivelul dorit şi aşteptat de public. Coregrafa Felicia Şerbănescu face o muncă excelentă, selecţia operată la nivelul dansatorilor, se dovedeşete a responsabil făcută, ceea ce îi permite să abordeze titluri din cele mai diferite din literatura de specialitate şi sînt convins că în timp, vor urma şi alte titluri. Un spectacol cum este Don Quijote bucură deoarece avem ocazia să vedem la lucru tinerii elevi ai Liceului de coregrafie ‘Octavian Stroia’, viitorul scenei clujene şi naţionale. Sînt mulţi, sînt frumoşi şi talentaţi, prezenţa lor pe scenă nu face altceva decît să întărească încrederea pe care o au în talentul şi puterea lor de muncă. În fine, Don Quijote bucură şi penrtu că baletul are un public avizat şi bun cunoscător al fenomenului. Sala Operei a fost plină, cei prezenţi neavînd deloc ce regreta, aplauzele fiecărui tablou sau moment în parte fiind dovada supremă a calităţii actului artistic individual şi colectiv.

De unde atunci tristeţile ? Din faptul că încă, ansamblul de balet nu este prezent în stagiune lună de lună, în spectacolele care şi umplu sala, Coppelia, Giselle, Spărgătorul de nuci, Baiadera, Romeo şi Julieta, …, aşa cum trebuie să şi fie. Ceea ce am văzut duminică seara îmi confirmă părerea că Opera Naţională Română din Cluj-Napoca are dansatorii şi realizatorii artistici care să pună în scene veritabilele bijuterii coregrafice. Tristeţi şi din faptul că un spectacol plin de culoare şi sunet, de viaţă pulsîndă, vede luminile scenei într-o instituţie care arată, o spun cu părere de rău, jalnic. Cu o asemenea clădire – pereţi scorojiţi, parchet învechit, tapiserie ruptă şi roasă, zugrăveli care stau să cadă, … – nu vom primi niciodată rîvnitul statut de Capitală Culturală Europeană. Don Quijote este un spectacol bine gîndit şi realizat, bine interpretat, este spectacolul care cere din start alte condiţii de prezentare, la nivelul unei scene lirice de secol 21, condiţii decente pentru artişti şi public deopotrivă.

Coregrafa şi regizoarea Felicia Şerbănescu crează o variantă plină de supleţe, pliată pe datele balerinilor, o construcţie, repet, închegată. Operează în libretul baletului, se opreşte asupra unui număr de patru tablouri şi un prolog – visul, o piaţă din Barcelona, taverna, nunta – propune o versiune dominată de ritmuri alerte, mizînd pe instrumentul de expresie al baletului, corpul uman. Astfel, Don Quijote devine o comunicare de idei, de fapte despre oameni şi locuri, tradiţii şi obiceiuri. Ne bucurăm de varietatea dansurilor spaniole (‘Zingara’, ‘Jota’, ‘Morena’ pentru Kitri şi Basilio; ‘Lola’ pentru ansamblul de balet; de dansul toreadorilor), ne bucurăm de virtuozitatea tehnică şi expresivă a fiecărui balerin în parte. Cele patru elemente ale dansului clasic – poziţia, aspectul, dinamica, calitatea – se regăsesc în spectacol, fiind ridicate la rang de artă. Andreea Jura (‘Kitri/Dulcineea’) şi Dan Haja (‘Basil’) sînt o revelaţie şi sînt ferm convins că ne vor mai oferi multe asemenea momente, mai ales că propun roluri de caracter bine şi puternic personalizate (căutaţi să revedeţi Grand Pas de deux) . Pe Andreea Jura cel puţin, îmi doresc să o revăd şi în Lacul lebedelor, altă ocazie de a fi în două roluri. Elementele baletului clasic şi cele ale dansului de caracter se regăsesc în interpretările soliştilor Radu Sântinbrean (‘Don Quijote’), Vlad Maier (‘Sancho Panza’; exploziv, dinamic, de o motricitate ieşită din comun), Doina Florea (‘Mercedes’), Valentin Mihăilă (‘Espado’), Rodica Bacoiu şi Dorina Lucaciu (‘Două florărese’), Anamaria Boancă (‘Fata spaniolă’), Adelina Filipaş (‘Zîna driadelor’), Dalia Costea (‘Amoraş’), Romulus Petruş, Doina Florea (solişti fandango), Mircea Cădariu (‘Gamache’), Marius Toda (‘Lorenzo’), Daniel Moga (‘Cîrciumarul’). Toţi generatori de pasiuni, bucurii, speranţe şi neîmpliniri, tot atîtea capacităţi de a reda nu numai viaţa, cît psihologia fiecărui personaj în parte. Sînt evoluţiile care au entuziasmat, aplauzele la scenă deschisă însoţindu-le des dansul pe toată durata spectacolului.

Este un spectacol plin de culoare şi sunet, luminos, bogat ideatic şi artistic. Este meritul întregului ansamblul de balet, este meritul echipei artistice. Valentin Codoiu este un creator de ambianţe şi atmosfere. Oferă cel puţin două motive viabile pentru a vedea şi revedea Don Quijote, costumele şi decorurile, realizări specifice spaţiului georgrafic catalunez. Arta este la ea acasă şi poartă o singură semnătură : Valentin Codoiu.

În fosa orchestrei Adrian Moraru oferă versiunea muzicală căreia nu-i poţi reproşa absolut nimic, mîna şi harul dirijorului făcîndu-se din plin simţite. Maestrul acordă atenţie relaţiei orchestră – solişti, orchestră – ansamblu, stabilind o legătură strînsă între dans şi muzică. Prezenţa orchestrei pe scenă, la final, este binevenită, mai ales că orchestra a funcţionat, fără exagerare, impecabil.

Don Quijote este o muncă în echipă şi rezultatul este cel cunoscut, succesul. Miercuri, 18 martie, ora 18.30, este programat al doilea spectacol, în aceeaşi distribuţie. În fosa orchestrei se va afla Mihaela Cesa – Goje.

Demostene ŞOFRON

Foto : Nicu CHERCIU