Opera Naţională Română Cluj-Napoca 100

O poveste lungă şi frumoasă, cu iz de…Belle Epoque

Luni, 25 mai, ar fi trebuit să fim cu toţii în Piaţa Unirii, sărbătorind Centenarul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, moment în care am fi avut parte de un grandios spectacol cu “Aida”. Nu este în acest mai 2020, sperăm, ca şi organizatorii de altfel, să fie într-un viitor apropiat.

După cum sper şi sperăm ca impresionanta clădire gazdă a Operei Naţionale Române şi a Teatrului Naţional să intre într-un proces de primenire, restaurare obligatorie deja.

Marcăm 100 de ani de Operă Naţională la Cluj-Napoca. Se cuvine o incursiune în începuturile teatrului liric clujean, necesare pentru înţelegerea şi cunoaşterea fenomenului dezvoltării artelor spectacolului (prin documentele timpului, prin oameni şi spectacole) în Cetatea Clujului.

Înfiinţarea şi dezvoltarea Operei de Stat din Cluj-citez din cartea lui Caius Olaru, “Istoria Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, volumul I”-este strâns legată de puternica dezvoltare a vieţii muzicale în Ardeal de la sfârşitul eacului XIX şi începutul veacului al XX-lea. Opera Română din Cluj s-a născut ca urmare firească a unei continuări de tradiţii a activităţii muzicale a reuniunilor de muzică şi cântări din Ardeal”. Începuturile sunt sub cele mai favorabile auspicii, “ideea înfiinţării şi credinţa că se poate realiza opera românească în Ardeal fiind semănată şi coaptă”, hotărându-se totodată şi înfiinţarea Operei naţioanel la Cluj. Astfel, mergând pe firul istoriei, la 13 iulie 1919, Constantin Pavel înaintează Consiliului Dirigent, planul de organizare a Operei Naţionale Române din Cluj. Şi în “Memoriul” înaintat de Consatntin Pavel, sunt menţionate următoarele: “Necesitatea înfiinţării unei astfel de instituţiuni culturale a devenit la noi aşa de acută, încât nu se mai poate amâna. Avem lipsă de o educaţie serioasă teatrală şi-n special muzicală, nu numai a tinerimii studioase, ci a tuturor păturilor sociale. Însemnătatea culturală a Clujului în viitor ce ne priveşte pe noi deja acum începe a se arăta în toată grandiozitatea ei. Un centru cultural înzestrat cu zeci de instituţiuni din cele mai însemnate: Universitate, Academie de Muzică, mulţime de şcoli superioare. Menit deja de acum să devină Athena neamului românesc. Înfiinţarea Operei Române Naţionale în Cluj ca factor educativ-în special ce priveşte masa enormă a tinerimii studioase-viitoarea noastră pătură cultă-e o necesitate absolută, deci ar fi un păcat neiertat pentru care am fi în veci răspunzători în faţa neamului, dacă nu ne-am folosi de momentul potrivit şi nu am purcede din răsputeri pentru înfiinţarea ei”.

Urmarea nu este deloc greu de ghicit. În şedinţa din 18 septembrie 1919, prin decizia Consiliului Dirigent ia fiinţă oficial Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa, înfiinţară odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică.

25 mai, 1920, este o zi istorică pentru fiinţa noastră spirituală. Este ziua în care are loc deschiderea primei opere de stat în România, primul spectacol fiind emblematic ca titlu, Aida de Verdi, cântată în limba română. Emblematică rămâne şi cuvântarea lui Tiberiu Brediceanu, ce a precedat spectacolul de deschidere şi din care vă supun atenţiei rândurile ce urmează: “A fost o chestiune de onaore şi de prestigiu pentru noi ca, ajungând popor liber şi stăpânitor de ţară, să ne întemeiem şi să susţinem o operă a noastră: românească, stabilă şi model pentru orice fel de alte manifestări de acest gen în părţile noastre. Nu în primul rând partea distractivă, ci mai ales crearea unei serioase şcoli ne-a îndemnat să luptăm pentru înfiinţarea acestei opere (…) Un asemenea institut de artă, o asemenea şcoală desigur nu va putea fi considerată de luix, ci o adevărată necesitate (…) Dumnezeu ne-a învrednicit să avem azi această operă. De aici înainte să fim vrednici să o păstrăm”.

Mă voi opri în rândurile ce urmează asupra primei stagiuni, 1919-1920, stagiune începută la 13 mai 1920 şi încheiată la 30 iunie, 1920, cu un număr de 15 reprezentaţii, la care au asistat 13. 335 de spectatori, media per spectacol fiind de 889. Directorii anului 1920, au fost Constantin Pavel (13 septembrie 1919-16 aprilie 1920), Tiberiu Brediceanu (intendant, director general, 16 aprilie 1920-31 aprilie 1920) şi Dimitrie Popovici-Bayreuth (de la 31 mai 1920). Echipa artistică era formată din dirijorii Alfred Novak şi Egisto Tango, director de scenă Constantin Pavel, maestru de cor Hermann Klee, maestru de balet Tacia Fulda, pictor scenograf Szanto George. Se cuvin amintiţi soliştii: Anastasia Dicescu, Alma Olteanu Trentini, Elena Roman, Edviga Vaccari (soprane), Lina Dores şi Lya pop (mezzosoprane), Constantin Pavel, Andrei Ştefănescu (tenori), Aurel Costescu-Duca, Ion Tămăşescu, Grigorie Teodorescu (baritoni), Zaharia Darin, Petre Marcu, Rudolf Steiner, Gheorghe Sterian-Mandy (başi); prim balerină Tacia Fulda.

Repertoriul Operei cuprindea în prima stagiune, două titluri, ambele de Verdi, “Aida”, respectiv “Traviata”. Au urmat în stagiunea 1920-1921 (începută la 8 noiembrie 1920-15 iunie 1921; 84 de reprezentaţii, 49. 990 spectatori, o medie de 595 spectatori), premierele la Faust de Gounod, Madama Butterfly de Puccini, Luceafărul lui Nicolae Bretan, Cavaleria rusticana de Mascagni şi Tannhauser de Wagner.

Spectacolul inaugural al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, revin asupra lui, a avut loc la 25 mai 1920, cu grandioasa operă Aida de Giuseppe Verdi, interpretată în limba română, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică semnată de primul director al instituţiei – Constantin Pavel, cel care a fost şi primul interpret al rolului “Radames”.

Distincţia teatrului liric clujean transcende arta lirică și este dată, totodată, şi de stilul arhitectural al acestuia. Clădirea Operei a fost construită la începutul secolului al XX-lea, între anii 1904 -1906, de către firma vieneză de renume mondial Fellner & Helmer, specializată în proiectarea şi construirea de teatre de operă în stil arhitectural secesionist uşor barochizant, foarte asemănător celorlalte 48 de teatre europene construite de firma vieneză și unic în România, constituind din punct de vedere arhitectonic o tentativă de introducere a unui stil secesionist uşor barochizant. Clădirea are o eleganţă subliniată de faţada cu cele trei portaluri cu arc şi cele două turnuri scunde, surmontate fiecare de un car tras de lei, în care câte o figură alegorică poartă o ramură de palmier. Statuile celor două muze care patronează Teatrul şi Opera: Terpsihora, muza muzicii şi a dansului, şi Thalia, muza comediei şi a teatrului sînt mai „tinere“ decît clădirea teatrului.

De la înfiinţare şi până în prezent, pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile. Pe această scenă au fost jucate peste patruzeci de creaţii româneşti – multe în premieră absolută – culminând cu Oedip de George Enescu, Meşterul Manole de Sigismund Toduţă sau baletul cu cor Luceafărul de Ziuă de Tudor Jarda.

Nu va “Aida” în spectacolul aniversar de luni, 25 mai. Va fi Gala Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, online, spectacol asupra căruia voi reveni în ediţia de mâine a cotidianului nostru.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *