Opera Maghiară Cluj-Napoca: Încă o premieră absolută: ” Siluete”!

joi 29 februarie, 19:00

Nu s-au stins bine ecourile premierei la opera lui Ponchielli, La Gioconda, că Opera Maghiară Cluj-Napoca ne invită la o altă nouă producție, Siluete, ”incitantă aventură artistică”, ca să-l citez pe Szep Gyula, directorul instituției.
Siluete este colaborarea a doi cunoscuți artiști, percuționistul Csergo Domokos (muzică și conducerea muzicală) și actorul Laczko Vass Robert (textele poetice), nume garante pentru succesul noii premiere. Incitantă prin conceptul artistic propus, poezie în context simfonic, practic o călătorie stilistică multicoloră. O călătorie în care suportul vizual este oferit de Torok Adam.
Poezia este semnată de Laczko Vass Robert, o selecție din trei din cele șase volume de poezie publicate până în prezent. mă refer la Felix culpa, Revolta lalelelor, Vocea din carantină, poeme care frapează prin forma adoptată, cea de haiku. Ar fi suficient să amintesc doar câteva: ”volative legi/ne ordonează viața/nici tu nu ești vizionar”; ”din cranii stivuite/se scrie istoria/cu fața umană” sau ”de ne uită îm urmă/vin și pâine am servit/de sărbători”. Astfel văzute lucrurile, poezie în context simfonic înseamnă Triptic (mohoreală, furtună, dimineață), Primăvară, Siluete (arătare, cuplet, politruc, gaborii, căsătorie din interes, cardigan, atitudine), Numărătoare, Calando, Exacerbatio, Între patru ochi, Ritual, Cântec arab, Doină de pe Siret, Țâpurituri de sezon, (C)rime cotidiene, Rugăciunea noastră, Desăvârșire, Holymerickuri, Cântecul armăsarului, Șlagăr metafizic despre patrie (traducerile în limba română sunt semnate de Csergo Domokos).
Cum am asistat și la o parte din repetiție, pot să vă asigur de un singur lucru: merită!
Siluete, muzica și conducerea muzicală Csergo Domokos; text și regie Laczko Vass Robert; asistent regie Jancso Hajnal; pregătirea Corului de copii Kallo Krisztian; videografica Torok Adam; coregrafia Jakab Melinda; concert maestru Barabas Sandor.Ferenczi Endre; regia tehnică Lorincz Norbert; sufleur Kostyak Julia * colaboratori: Yolanda Covacinschi, Gasparik Szilvia-Klara, Hayashi Kelemen Jacint, Andras Gabor Robert, Antonia Cezara Indrei, Andreea Popa, Terebesy Ioana Cristina, Florin Ianc, Sebastian Vlad, ; cu participarea Orchestrei, Ansamblului de balet și a Corului Maghiar de Copii Cluj

Demostene Șofron

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut