Opera Maghiară Cluj – Napoca

Strălucire, frumuseţe şi lumină în “Dragoste interzisă”. Abstract şi concret în opera lui Richard Wagner
duminică, 4 octombrie, 11.00
“Nu sînt plămădit din acelaşi aluat ca ceilalţi oameni. Trebuie să am strălucire, şi frumuseţe, şi lumină”, obişnuia să spună Wagner. Adevăr certificat şi recent, graţie unei excelente puneri în scenă la Dragoste interzisă, merit incontestabil al întregii echipe artistice.
Alegerea unei opere de Richard Wagner, chiar şi una mai puţin pusă în scenă şi cîntată, se dovedeşte a fi nu numai un act artistic plin de curaj, ci şi unul foarte binevenit din mai multe motive, toate egale ca importanţă. Dacă este să amintesc cîteva, atunci încep cu publicul şi pot afirma că da, avem public pentru Richard Wagner şi operele sale, public cunoscător şi avizat. Mai mult chiar, avem public privilegiat şi am în vedere faptul că pe cele două scene lirice clujene, Opera Naţională Română şi Opera Maghiară, sînt în repertoriul curent două titluri, ambele de succes şi mă refer la ‘Tannhauser’, respectiv ‘Dragoste interzisă’. Pot afirma că avem solişti pentru Richard Wagner, voci distincte, cunoscute şi apreciate, cu sublinerea că avem de-a face cu abordări solistice adevărate tururi de forţă individuale sau colective, în care fiecare în parte îşi cunoaşte bine rolul şi partitura. Sînt ferm convins că în anii ce vor urma, vom mai avea parte de un nou titlu wagnerian pe scena Operei Maghiare Cluj-Napoca, ţinînd cont că există forţe artistice. În acelaşi spirit, avem instrumentişti de valoare, un ansamblu orchestral unitar, bine condus de Maestrul Selmeczi Gyorgy.
Dragoste interzisă nu face încă parte din categoria operele wagneriene cîntate des, deşi legătura cuvînt – sunet se face simţită permanent. Ceea ce mă determină să reiau ideea succesului artistic colectiv. Primul asupra căruia mă opresc este regizorul Szabo Mate, cel care vine cu  o viziune modernă, deloc şocantă, care place şi trezeşte interes de la bun început.  Aşează acţiunea pe un făgaş cursiv şi coerent, pune ordine în mişcarea scenică, stabileşte clar relaţiile dintre personaje,  propune spectatorilor o lucrare inteligibilă la nivel de text, acţiune şi muzică. Accesabilitate şi înţelegerea, acestea sînt meritele regiei.
Wagner scrie libretul pornind de la piesa lui Shakespeare, ‘Măsură pentru măsură’. Muzical văzută, Dragoste interzisă, a doua lucrare a lui Wagner în ordinea scrierii, poate surprinde la prima ascultare, muzica apropiindu-se de Donizetti, de Rossini, dar este muzica care-l anticipează pe Wagner din operele maturităţii, este muzica în care se lasă uşor descoperite caracteristicile stilistice tipic wagneriene. Nu trebuie uitat faptul că primele două opere ale lui Richard Wagner – ‘Zînele’ (1833), ‘Dragoste interzisă’ (1836) – sînt opere în care Wagner îşi caută un drum propriu, amestec de abstract şi concret în căutarea identităţii muzicale.
Afirmam că avem solişti pentru Wagner – Egyed Apollonia (‘Isabela’), Balla Sandor (‘Frierrich’), Szabo Levente (‘Luzio’), Pataki Adorjan (‘Claudio’), Barabas Zsuzsa (‘Mariana’), Szilagyi Janos (‘Brighella’), Sandor Csaba (‘Danieli’), Hary Judit (‘Dorella’), Retyi Zsombor (‘Pontio Pilato’) –, ei sînt cei care duc greul acestui spectacol şi o fac la înaltele cote ale artei vocal – interpretative. În fine, succesul înseamnă scenografie – Cziegler Balazs – , costume – Tihanyi Ildiko – şi coregrafie – Jakab Melinda –, înseamnă cor – bine  condus de Kulcsar Szabolcs – şi avem imaginea de ansamblu al operei Dragoste interzisă, ce trebuie văzută, mai ales că vor mai fi doar două reprezentaţii, în 4 şi 10 octombrie. Este titlul care nu trebuie ratat, pe care-l propun spre vizionare, cu toată căldura.
Şi încă o idee … Clujul, prin cele două teatre lirice, deţine supremaţia, fiind singurul oraş în care sînt puse în scenă două titluri de Richard Wagner. La Opera Naţională din Bucureşti în repertoriu este doar Lohengrin, în rest …
Să ne bucurăm aşadar de Dragoste interzisă, să ne bucurăm de Wagner, să nu bucurăm de OPERĂ !
Demostene   ŞOFRON