Opera Maghiară Cluj: Deschidere de stagiune cu “Dragoste de ţigan”

• sâmbătă, 16 septembrie, 18. 00 •

Lehár a apărut ca o stea de primă mărime pe firmamentul muzicii, într-o perioadă de criză, în care se credea nimeni nu mai putea să redea publicului gloria operetei clasice. La sfârşitul secolului XIX, Jacques Offenbach, Hervé (Louis Auguste Florimond Ronger), Robert Planquette şi Franz von Suppé erau deja o amintire, frumoasă şi strălucitoare ce-i drept, însă „surâsul muzicii” – cum a fost supranumită opereta de către iubitorii ei – , a reînceput să se întrevadă abia odată cu apariţia în 1905 a Văduvei vesele, operetă ce a ţinut capul afişelor de atunci până în ziua de astăzi.

Premiera operetei Dragoste de ţigan a avut loc la Carltheater din Viena în 8 ianuarie, 1910. Succesul vienez i-a conferit operetei o notorietate mondială, astfel că în 17 octombrie 1911 a fost montată pe Broadway la Globe Theatre având 31 de reprezentaţii, iar în Londra premiera a avut loc în 1 iunie 1912, la Daly’s Theatre. În Bucureşti, opereta a ajuns mai repede, în 23 iunie 1910 fiind reprezentată cu mare success de Compania Lirică Constantin Oţeleşteanu.

Puţine dintre operetele lui Lehár sunt atât de inventive din punct de vedere melodic atât de îndrăzneţe din punct de vedere al armoniei, şi al culorilor instrumentale. Nicăieri folosirea cântecelor tradiţionale ungureşti şi ţigăneşti nu au fost mai convingătoare. Libretul este marcat de o largă paletă de efecte şi afecte dramatice. Personajele sunt conduse de pasiuni adevărate, iar muzica este creată pe măsură. Multe numere ale operetei au devenit faimoase: incluzând ceardaşul Zoricăi, Hör’ ich Cymbalklänge, şi duetul Zorica-Józsi Es liegt in blauen Fernen. Ariile lui Józsi, Welche hier von allen würde mir gefallen, sau Ich bin ein Zigeunerkind sunt, de asemenea, printre favorite. Dansurile, între care domină valsul, ceardaşul şi marşul, conferă operetei un parfum intonaţional balcanic asezonat cu armonii wagneriene (vezi intermezzo-ul instrumental pe malul Cernei), care, alături de lirismul sentimental sau pătimaş al ariilor duetelor şi corurilor, defineşte stilul lui Lehár, stil cu care a sedus publicul de pretutindeni.

Dragoste de ţigan, muzica Franz Lehar, libretul Alfred Maria Willner, Robert Bodanzky; dirijor Kulcsar Szabolcs; scenografia Daroczi Sandor; costume Velich Rita; regia artistică la Cluj – Bori Tamas; coregrafia Nemeth Zsuzsanna, Lendvai Zsolt; în distribuţie : Barabas Zsuzsa, Fulop Marton, Jordan Eva, Szabo Levente, Fulop Timea, Madarasz Lorant, Manyoki Maria, Adam Janos, Pataki Eniko, Szilagyi Janos, Veress Laszlo, Manyoky Laszlo, Venczel Peter, Varga Attila

Prima premieră, “Oberon” de Weber (28 septembrie)

La prima vedere, ar putea fi văzută ca o alegere hazardată, titlul în sine nefiind des pus în scenă de teatrele lirice. Şi, totuşi, anul 2017 mă şi ne contrazice. Motiv pentru care trebuie să menţionez faptul că numai în 2017, Oberon a fost prezentată la Washington în GALA Hispanic Theatre (12 iunie; toate reprezentaţiile au fost jucate cu casa sold out !), apoi în cadrul Festivalului de operă de la Munchen, producţie Bayerische Staatsoper und Theater an der Wien (iulie), respectiv pe scena Operei Bavareze de Stat din Munchen. Şi acum, pe scena Operei Maghiare de Stat din Cluj – Napoca. Ce poate fi mai frumos !

Oberon este, din păcate, cântecul de lebădă a lui Weber. Cu toată sănătatea şubrezită şi neascultând sfaturile medicului său, Weber, şi din raţiuni financiare, se îndreaptă spre Londra, pentru a da viaţă ultimului său proiect, alegere între Faust şi Oberon. Alege Oberon, poveste bogată şi evocatoare pentru scenă, mai ales că libretul scris de James Robinson Planche, se bazează pe poemul lui Wieland. Cu extinderi la Shakespeare (Visul unei nopţi de vară, 1605), respectiv Ben Jonson (Oberon, the Fair Prince, 1616). Şi mă opresc aici.

Să aşteptăm cu încredere deschiderea stagiunii, prima premieră, spectacolele instituţiei condusă de Szep Gyula. O stagiune care promite şi se anunţă a fi din nou, la înălţime.

Demostene ŞOFRON