ONCOS, un potențial promotor al produselor alimentare românești

Pilduitoare și de necontestat este credința Grupului ONCOS în promovarea produselor alimentare autohtone, însăși genericul creionat pe frontispiciul magazinelor sale, și nu puține la număr, îți sugerează gustul tradițional al produselor obținute în fermele transilvane.

De Ziua Produselor Românești, o zi pe care Grupul ONCOS a trecut-o de patru ani cu majuscule în calendarul sărbătorilor sale, cele 72 de magazine alimentare aflate în județele Alba, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Bihor, Maramureș, Mureș și Cluj, au fost pregătite atât prin decor, cât și prin aprovizionare, să ofere consumatorilor cât mai multe produse realizate de fermele și secțiile de procesare proprii, dar și al multor unități de profil din Transilvania.

Principalul mentor, promotor al dorinței necondiționate de a ne întoarce la produsele agriculturii românești, al bucătăriei noastre tradiționale, este chiar președintele Consiliului de Administrație al acestei mari unități producătoare de carne de pui, pâine și produse de patiserie, ing. Vasile Onacă, sub a cărui coordonare, ce însumează aproape trei decenii, Grupul ONCOS reușește să asigure locuri de muncă pentru aproape 800 de persoane.

Prin managementul calificat al inginerului Vasile Onacă, ne spune directorul de magazine, dna Aurora Bogza, în cei aproape doi ani de pandemie s-a igienizat și modernizat aproape întreaga rețea comercială a societății, ba chiar mai mult au fost deschise 36 de magazine și cinci Fresh Hood-uri noi în care se valorifică ficat, pipote de pui, pulpe, aripi, piept de pui și alte produse procesate din cele șapte milioane de pui crescuți si abatorizați aici.

Ziua Produselor Românești, care a debutat de vineri în unitățile ONCOS, înseamnă mai multe produse din roadele toamnei, mici standuri expoziționale cu vânzare și gustare, și ce este și mai important pentru această perioadă de inflație galopantă prin scumpirile alimentelor, energiei, gazului și medicamentelor, vizează ofertele pentru o serie de produse, între care se găsesc pâinea, aripile, pieptul de pui și prăjitura albinița. Tot la prețuri promoționale se găsesc și alte produse de carmangerie și lactate, toate aparținând unor producători din Transilvania care aprovizionează magazinele ONCOS, din care nominalizăm: slănina de porc afumată, jumările de porc, răcituri, brânză de burduf și altele.

De remarcat este faptul că de vineri până duminică doamnele și domnișoarele care servesc în unitățile ONCOS poartă ii, iar tricolorul și cusăturile de artizanat înnobilează această ținută de sărbătoare, branduită cu platouri de gustare de pe care nu lipsește slănina, ceapa roșie, pui la rotisor și produse de patiserie, lângă toate acestea să nu uităm faptul că gesturile umanitare, caritabile, promovate cu generozitate de ONCOS, ajută multe familii și persoane nevoiașe să-și ușureze viața de zi cu zi.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut