ONCOS a sărbătorit, iarăşi, doamnele vârstnice

Marele producător de ouă, carne de pasăre, pâine şi produse de patiserie al Transilvaniei, ONCOS Cluj, apreciat prin prospeţimea şi calitatea produselor sale cu care iese zilnic în magazinele de desfacere din Cluj şi judeţele învecinate, îşi manifestă sub mai multe forme substanţiala gratitudine faţă de doamnele şi domnii cu tâmple albe.

Un pilduitor exemplu este confirmat, de câţiva ani, prin bonusurile ce le acordă fidelilor săi consumatori ai numeroaselor produse realizate cu respectarea reţetelor noastre tradiţionale, la care plusează cu pachete alimentare ce le oferă vârstnicilor cu pensii mici la toate marile sărbători creştine ale anului.

De câţiva ani, prin bunul parteneriat cu Asociaţia Pensionarilor din Cluj, ONCOS este marele întreprinzător caritabil care susţine organizarea Zilei femeii pentru doamnele de vârsta a treia.

Şi în acest an, dar cu opt zile mai târziu, datorită lipsei locaţiei corespunzătoare, producătorul clujean de carne, ouă, pâine şi produse de patiserie, a asigurat meniurile necesare celor 450 de ersoane care au sărbătorit acest plăcut eveniment la Hotelul Napoca.

Preşedintele Asociaţiei Pensionarilor, domnul jurist Ioan Constantinescu, a mulţumit domnului ing. Vasile Onaca, preşedintele Consiliului de Administraţie ONCOS, pentru disponibilitatea şi permanenta generozitate cu care sprijină această numeroasă organizaţie de pensionari, transmiţând toate gândurile bune doamnelor şi domnilor ce s-au bucurat de masa comună la care a participat şi patronul societăţii, Vasile Onaca, cu familia, şi mai mulţi colaboratori ai săi din societatea ce o conduce.

Bogăţia meniului a fost asigurată din produsele aduse de ONCOS, iar programul distractiv a fost asigurat de soliştii şi dansatorii Ansamblului “Armonia Seniorilor”, iar maestrul epigramelor, Eugen Albu, a desfătat sutele de participanţi cu cele mai valoroase epigrame ale sale, dedicate doamnelor, din care voi transcrie doar două:

• Când spui femeie, vezi o floare/ Un univers necunoscut/ Vezi tot ce-i mai frumos sub soare/ Şi viaţă fără de sfârşit!

• Femeia-i îngerul din casă/ Chemare, visul ce clădeşte/ E floare, gingaşă, frumoasă/ Păcat că se şi ofileşte!

Tot în acest cadru sărbătoresc, conducerea societăţii ONCOS a premiat cinci din fidelii săi cumpărători, cărora le-a oferit pungi cu produse ce le va uşura bugetul de cheltuieli pentru o bună perioadă de timp.

A fost o seară în care mamele şi bunicele, dar şi vârstnicii de lângă ele, au demonstrat că ştiu să se distreze frumos, să readucă pe ringul de dans valoarea valsului şi tangourilor de odinioară, dar şi frumosul şi nepieritorul joc popular tradiţional din această zonă etnofolclorică a Transilvaniei.

A fost o seară când oboseala şi suferinţele adunate în ani au fost uitate, însă una din numeroasele zile ale anului când guvernanţii uită de cei ce au trudit o viaţă, pentru a fi răsplătiţi cu o pensie de câteva sute de lei!

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.