Omul şi locul

RADU VIDA

Istoria spiritului uman se poate alcătui şi din marile ziceri ale semenilor care au concentrat în cuvinte puţine, esenţa unor acţiuni. M-a impresionat, bunăoară, spusa lui Emile Durkheim: „Funcţia esenţială a statului este acea de a gândi”

Între… sistemul organizaţional al clasei dominante în societate, instrumentul de exercitare a puterii acestei clase asupra celorlalte clase şi categorii sociale ca element principal al suprastructurii, precum şi… statul sunt eu există un milion de definiţii, toate valabile şi, în acelaşi timp, incomplete. Dar numitorul comun al tuturor definiţiilor ce au ca model realitatea este politica. Din acest punct de vedere, gândirea politică este cea care ordonează sau, din contră, produce haosul în una sau alta din domeniul vieţii sociale.

Aceste gânduri m-au bântuit când am aflat că se fac alegeri de şefi  la Comitetul Olimpic Român. Un important for sportiv, în care principalul mobil care duce la succesele sperate de o naţie întreagă par o joacă, dar unde ar trebui să domine managementul performant.

Sigur că ţâpuritura după care omul sfinţeşte locul are valabilitate de axiomă. Sigur că, preşedinţia acestui for presupune nu numai alegerea unei persoane ce cunoaşte în profunzime fenomenul sportiv mondial, ci şi a unui ins ce are în sânge problemele de administrare a unor fenomene de amploare. Dar dincolo de calităţile umane (şi aici mă refer nu numai la preşedinte, ci la toată echipa rezultată în urma alegerilor), deci, dincolo de calităţi individuale e nevoie şi de un discurs politic adecvat şi o punere a lui în practică. E ca în povestea cu adevărurile duble. Cele raţionale ale ştiinţei şi filosofiei, şi adevărurile relevate ale religiei. Pentru ca aceste domenii să se… împace cu sine şi cu lumea din care au emanat a fost nevoie de convieţuire. Observaţi că n-am spus „paşnică”, pentru că adevărurile filosofiei şi ale religiei au coexistat şi coexistă în paralel. Dar confruntarea de idei continuă şi va continua până la sfârşitul veacurilor.

Nu mă interesează, în mod special, personajele… lumeşti, care se bat pentru a ajunge în vârful ierarhiei. Căci, neîndoielnic, vor fi oameni de sport, cu mare vizibilitate internaţională. Am surprins însă în discursul de precampanie un adevăr mai puţin subliniat, rezumat în două cuvinte „politică armonioasă”.  Sintagma era folosită în context personal, dar e de remarcat că nu individul face această politică. Ci Statul! Entitatea abstractă şi, totuşi, atât de concretă, care înalţă sau distruge destine. Atât individuale, cât şi, mai ales, colective. Cu alte cuvinte: dacă un preşedinte sau altul nu este bun, se poate marginaliza sau chiar schimba (cu toate că a fost ales democratic), dar acţiunile politice – în sport, în cazul nostru – sunt de-a dreptul făcătoare de minuni. În sens bun sau rău.

Tocmai din acest motiv mă alătur şi eu corpului de jurnalişti care a făcut şi fac mereu apel la raţionalitate, eficienţă, corectitudine şi transparentă în discursul public de supraveghiere şi administraţie publică. O înţelegere intimă, un management responsabil şi mai ales o concordanţă între fapte şi vorbe vor putea să ducă sportul românesc spre podiumurile dorite.

Repet: actorul din rolul principal are un rol mare în realizarea dezideratului pentru ca sportul să aibă faima de care se bucură un popor întreg. Dar cel mai important lucru este ca politicul să înţeleagă că acest sector de activitate umană nu este unul marginal. Că e vorba, printre altele, de sănătatea mintală şi fizică a  unei naţii, de loisir, de satisfacţii personale şi colective şi de masă. Şi că, financiar, trebuie calibrată balanţa, între înarmare, spre exemplu, risipa socială şi dezvoltarea educaţiei fizice individuale şi a sportului de masă sau de performanţă. Atât!