Omagiu Maestrului Vasile Grigore

 La sfîrşitul lunii februarie, pictorul Vasile Grigore şi-a început călătoria spre veşnicie şi frumuseţe – frumuseţe ce o purta aievea în sufletul şi în conştiinţa sa – dăruindu-o cu atîta bunătate semenilor săi, aşa cum artistul ni se destăinuie: Să iubim frumuseţea ca liniştea între oameni şi viaţa să ne-o măsurăm după calendarul geniilor şi a celor care s-au jertfit să aducă oamenilor înapoi o clipă de adevăr din permanenţa Artei1 .

Înzestrat cu talent şi perseverenţă, artistul este considerat drept unul dintre cei mai semnificativi creatori contemporani din generaţia lui. Pictura sa păstrează o notă de prospeţime şi sinceritate, lirism şi candoare, dar mai cu seamă culoare, fiindcă atunci cînd te afli în faţa tablourilor sale expresivitatea şi forţa cromatică te impresionează.

Născut la Bucureşti în anul 1935 şi ajuns la vîrsta marilor căutări, va oscila între pictură şi muzică. Mentorul său din anii de liceu, pictorul Ion Popescu-Negreni, îi va îndruma paşii spre cariera artistică. După cei trei ani petrecuţi la secţia de grafică la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, tînărul artist s-a transferat la pictură, unde a beneficiat de atenţia şi corecturile profesorilor: Rudolf-Schweitzer-Cumpănă, Jean Al. Steriadi, Samuel Mützner, Ion Marşic

 După terminarea studiilor, va deveni cadru didactic la aceeaşi instituţie prestigioasă din capitală, pînă la pensionare. Artistul este prezent în marile expoziţii din ţară şi de peste hotare, deschizînd, de asemenea, numeroase personale din care vom aminti cîteva: Bucureşti – 1963, 1966, 1968, 1969, 1971; Piatra Neamţ; Bacău – 1970; Cluj-Napoca – 1979; Craiova – 1963; Constanţa, Timişoara – 1975 etc2 . Din participările colective în străinătate, reţinem doar pe cele semnificative: Franţa, Bulgaria, Cehia – 1968, Italia, Siria, India – 1969, Germania – 1961, 1981, Polonia – 1972, Grecia, Canada, Chile, Peru, Anglia – 1973, Belgia – 1980, Austria – 1982; manifestările expoziţionale vor continua pînă în ultimii ani. Pentru pictura sa a primit distincţii, precum: premiul III din partea U.A.P., Bucureşti, 1963; premiul Ioan Andreescu al Academiei din R.S.R., 1966; premiul Criticii al U.A.P., 1983; premiul Caravaggio în Italia.

Universul tematic este structurat pe cîteva subiecte dragi maestrului: peisajul, natura statică, nudul şi portretul. Dacă în anii de tinereţe stilul său avea o orientare preponderent decorativă, stil în componenţa căruia se simt reverberaţiile artei lui Alexandru Ciucurencu şi a lui Vasile Popescu, mai tîrziu acelaşi stil se concretizează spre o formă concisă şi personală.

Preferinţa spre arta picturii naţionale şi universale nu o dată a exprimat-o în scrierile sale. În acest context, artistul scria: Esenţiale au fost şi sînt pentru mine întîlnirea din muzee, în tăcere şi adîncă admiraţie şi reculegere cu capodoperele, cu conceptul şi măiestria iluştrilor artişti şi mai ales ale marilor colorişti dintotdeauna. De la Egiptul Antic la Grecia de Aur, la Prerenaşterea italiană pînă la Tizian şi Michelangelo – de la Van Gogh la Matisse şi Picasso. Îi iubesc şi le cinstesc geniul pictorului mucenic Luchian şi iluminatului Pallady3 .

Îndrăgostit de culorile primare şi de contrastele cromatice puternice rezultate din opoziţia complementarelor, Vasile Grigore plăsmuieşte cu ingeniozitate compoziţia folosindu-se de un desen sintetic, ce îi dă posibilitatea unei rostiri rapide şi directe. Pînzele sale au multă strălucire şi luminozitate, deoarece tuşa este puţin vibrată iar culoarea este aşternută în pete mari şi cît mai pură. Roşul, galbenul, oranjul, albul şi negrul sînt culorile ce îl definesc pe artist. Francheţea stilului său surprinde şi încorporează detaliile, renunţînd la tot ceea ce ar putea fi de prisos în arta sa.

L-am cunoscut pe maestrul Vasile Grigore încă din anii de facultate şi am cultivat o permanentă admiraţie şi preţuire faţă de el, iar plecarea sa dintre noi m-a îndemnat să îi aduc acest omagiu omului şi pictorului Vasile Grigore. El a fost cel care a semănat bucuria de a picta ucenicilor săi, studenţilor şi nu numai. Privind lucrările cu subiecte asemeni florii soarelui, magnoliilor, scoicilor, marinelor, arlechinilor, portretelor şi nudurilor, nu poţi decît să fii impresionat şi fascinat de bogăţia culorilor, formelor şi a liniilor ce se armonizează, dezvăluind o imensă bucurie lăuntrică. La finalul acestei evocări reţinem cuvintele cu care pictorul Vasile Grigore îşi definea crezul său artistic: Vreau ca pictura mea să fie lumină colorată, reconfortare spirituală, echilibru, viaţă4 .

Lector. univ. dr. Marcel MUNTEAN