Ofensiva mahalagească a lui Băsescu

Ilie CĂLIAN

Era normal ca Băsescu să-şi dea în stambă, din nou. Nu doar pentru că n-are stare, nu-i cad bine îmbucătura şi sorbitura dacă nu-l înjură sau întărîtă pe cel de lîngă el (lucru de a cărui evidenţă prishologii şi psihiatrii pot discuta “academic”, dar pe noi ne doare, “concret”, dar el trebuie să-şi pregătească un oareşce “viitor”. Adică, din nou, el nu se poate mulţumi, ca alte persoane publice care, de-a lungul aniloir, au avut funcţii importante, să ţină conferinţe, să-şi scrie memoriile (poate că nici n-ar fi capabil), cum fac atîţia foşti preşedinţi şi foşti (prim)miniştri. Nu, el trebuie să se bage-n ciorbă permanent, inclusiv în ciorbele viitoare. Asta, întrucît el nu vede lumea altfel decît împărţită între el şi duşmani – duşmanii fiint toţi aceia care nu-i sînt supuşi. Pentru asta pregăteşte de acum zile grele celor care ar urma la conducerea ţării: a clocit un nou partid, după ce PDL, oricît de fidel i-a fost, nu a reuşit să-i satisfacă toate ambiţiile. A izbutit, desigur, să-şi facă o gardă pretoriană, compusă din procurori, judecători şi spioni împotriva propriului popor.

(Apropo: cum se pot justifica zecile de mii de interceptări ale convorbirilor telefonice şi corespondeţei electronice, başca a celei tradiţionale, cerute de procurori şi efectuate de către SRI, sub pretextul protejării siguranţei naţionale?! Chiar să fie atîţia trădători de ţară?! Mai grav: aceste interceptări au costat o groază de bani – dar nu au rezultate. Cine plăteşte?! Procurorii – nu! Judecătorii – nu! Spionii SRI – nu! Băsescu – nu! Cei care plătesc sîntem tocmai noi – contribuabilii la buget. Dar cine să schimbe lucrurile, din moment ce contribuabilii sînt mai puţini decît cei care beneficiază de buget?!)

Aşadar, Băsescu a declanşat o ofensivă fără precedent – de la pactul de coabitare încoace – împotriva lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Cu o “mică” diferenţă: dacă, pînă nu de mult, calul de bătaie al lui Băsescu era preşedintele PNL, binecunoscutul candidat la preşedinţia României (pe care îl “eliminase” din primul tur al trecutelor alegeri prezidenţiale), acum Băsescu s-a repezit asupra lui Ponta. Asta, în pofida faptului că USL nu şi-a schimbat opţiunile în privinţa viitorului ei candidat la preşedinţie.

Să încercăm să înţelegem. Evident, Băsescu ţinteşte un viitor în care să continue să dicteze în politica românească. În acest scop, văzînd că PDL nu mai are “suflu” pentru a susţine competitiv o viitoare campanie electorală şi, mai ales, că nu este dispus să o pună în fruntea sa pe Elena Udrea, marea dragoste politică a lui Băsescu, acesta a făcut o “mişcare” de o viclenie cusută cu aţă albă: şi-a luat adio de la PDL, după ce-şi pregătise o posibilă altă formaţiune politică, “Mişcarea Populară”. Însă, întrucît marea majoritate a membrilor PDL, mai ales primarii, n-au abandonat PDL (ca să nu-şi piardă posturile), Băsescu a păstrat-o încă acolo pe Elena Udrea – dar s-a exprimat suficient de clar pentru plasarea acesteia în fruntea viitoarei mişcări de dreapta, ca o posibilă candidată la alegerile prezidenţiale. Faptul acesta nu-i prea bucură pe cei care mişcă în “Dreapta”, lucru pentru care Băsescu a mai pronunţat şi numele Monicăi Macovei, afirmînd că oricare dintre ele “i-ar bate şi pe Crin, şi pe Ponta”.

Nu are sens să discut despre ridicolul afirmaţiei: ideile inteligente nu sînt partea “tare” a personalităţii lui Băsescu. În privinţa candidaturii PDL la preşedinţie şi, în general, a credibilităţii PDL, este suficient să amintesc două declaraţii ale liderilor acestuia. Vasile Blaga, preşedintele PDL, spune că se va duce la întîlnirea propusă de Ponta, dar “va trebui să ştim exact execuţia bugetară la şase luni de zile”. Dimpotrivă, vicepreşedintele Cătălin Predoiu – şi el nominalizat de Băsescu drept posibil candidat la preşedinţie – afirmă: “Noi nu mergem acolo pentru a discuta cifre”. Aţi înţeles ce “gîndeşte” PDL?!

Dar cred că motivul cel mai important pentru care l-a repezit pe Băsescu asupra lui Ponta este altul – unul care ţine de “neastîmpărul” lui Băsescu, de incapacitatea sa de a se “reţine”, de a reacţiona lucid: Ponta a început să-l persifleze pe Băsescu. Adică, în termenii deveniţi astăzi “de bonton”, Ponta “îl ia la mişto” pe Băsescu, îi aplică exact tratamentul pe care acesta îl aplicase adversarilor politici şi obţinuse un mare succes de public, fiind limbajul agreat de majoritatea electoratului. Or, Băsescu nu poate accepta să i se răspundă cu aceeaşi monedă, să fie luat la mişto. E adevărat, Ponta nu se poate coborî la nivel de mahala, dar Băsescu se teme exact de situaţia în care nu doar că nu este luat în seamă, ca personaj politic, ci chiar este anihilat prin miştocăreală.