Ofensiva iredentistă din 2013

Ilie CĂLIAN

Preocupaţi de felurite evenimente cu caracter “senzaţionalist”, majoritatea cetăţenilor români au trecut cu vederea mişcările politice din zona maghiarimii. Deşi s-a vorbit despre atitudinea “împăciuitoare” a premierului Victor Ponta faţă de UDMR – în sensul că acesta invoca o anume înţelegere preelectorală cu UDMR şi, printre altele, a păstrat un secretar de stat al Uniunii la Educaţie şi l-a luat drept consilier pe probleme de minorităţi pe Frunda György -, nu s-a prea reţinut contextul general în care copreşedintele USL a dorit să păstreze dialogul cu UDMR, oferindu-i acesteia o şansă de a se menţine ca o forţă politică încă credibilă în faţa maghiarimii din România, în condiţiile în care alegerile din decembrie i-au adus doar 5,1% din voturi.

Aşa cum am mai spus, noua conducere a UDMR, în frunte cu Kelemen Hunor, a făcut mari greşeli de apreciere a situaţiei politice din România, mergînd pînă la capăt alături de PDL şi Băsescu, solidarizîndu-se cu acesta inclusiv la referendum. Pusă în situaţia de a fi concurată de forţe politice maghiare extremiste, dar copios susţinute şi de către Budapesta, şi de către diaspora maghiară din lumea occidentală, UDMR a considerat că singura ei şansă este să-şi radicalizeze discursul, în sensul antiromânismului. Aşa se face că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a atacat susţinut, inclusiv în presa budapestană, caracterul de stat naţional unitar al României, aşa cum este înscris în Constituţie, susţinînd, aproape exact cu aceiaşi termeni, pretenţiile de federalizare a României şi autonomie administrativă şi politică a secuimii, precum şi alte forme de autonomie. Iar acum UDMR se află într-o situaţie şi mai proastă: nu doar că a pierdut sprijinul unei părţi din politicienii şi cetăţenii români care-i apreciau caracterul mai moderat, dar trebuie să se poziţioneze specific în faţa ofensivei anti-Trianon a celorlalte forţe politice maghiarofone, precum Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), condus de Tökés László, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), condus de Toro T. Tibor, şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), condus de Izsák Balázs.

Acestea vor organiza împreună, la 10 martie, la al patrulea miting pentru autonomie (din ultimele şase luni), în “Ziua Libertăţii Secuilor”, cum a fost redenunită Ziua Secuilor Martiri. Tökés a proclamat deja anul 2013 drept anul autonomiei – al “autonomiei în cadrul federalismului”. Promovînd aceeaşi idee de federalism, Toro T. Tibor vorbeşte despre “autonomia teritorială şi culturală a localităţilor cu statut special”, dorind ca “Ţinutul Secuiesc şi Zona Partium să fie recunoscute ca regiuni istorice cu statut special”. Cei din CNS vorbesc despre “statul de drept legal, liber şi independent”, despre “autodeterminare naţională”.

În legătură cu ideea autodeterminării naţionale a secuilor, am mai spus-o, dacă se consideră naţiune, secuii ar trebui să obţină această recunoaştere întîi şi-ntîi din partea maghiarilor. De altfel, şi rînduielile de autonomie medievală a secuilor au fost desfiinţate tot de maghiari şi statul lor, în cadrul Austro-Ungariei, nu de România. Pe scurt: palavrele despre naţiunea secuiască n-au sens; însă, asezonate cu autonomia, federalizarea şi cîte-o strachină de Trianon, reuşesc să înfierbînte minţile celor care nu văd că, în spatele acestor acţiuni, se află interesele Budapestei, dar şi ale unor oameni de afaceri locali, cărora le convine o subordonare politică a unor grupuri umane, a căror menevrare le poate consolida bunăstarea materială proprie.

Aşadar, UDMR va trebui să-şi găsească un punct de vedere propriu şi o anume susţinere din partea maghiarofonilor din Transilvania. Şi va trebui să se gîndească serios ce va face dacă PPMT şi CNMT vor aplica “metoda principală” de luptă pentru autonomie în federalism, anume “metoda democraţiei directe, impunerea voinţei maselor”, aşa cum, spunea Tökés, s-a întîmplat în “Revoluţia de la Timişoara”. (Apropo de mult citata Declaraţie anticomunistă de la Timişoara: vă amintiţi că al treilea sau al patrulea punct se referea la autonomia Banatului? Oare ce drac îşi va fi băgat coada, atunci, cerînd imediat şi direct spargerea integrităţii teritoriale a României?! O fi vreo legătură cu acelaşi Tökés, al cărui demers nu-l vor fi înţeles revoluţionarii timişoreni?!)

Un paradox al naţiunii maghiare: pe măsură ce vechiul sînge fino-ugric, venit din stepele Asiei, s-a diluat cu sînge slav, germanic şi romanic, a crescut şi s-a întărîtat spiritul hungarismului, mitologizarea unui “descălecat” european cu menirea divină de a instaura cultura şi civilizaţia în Bazinul Carpatic!…