Octavian Oprea, demis din funcţia de secretar general al TNL

Octavian Oprea a fost demis din funcţia de secretar general al Tineretului Naţional Liberal (TNL), a anunțat formațiunea liberală.

Decizia a fost luată ca urmare a evenimentelor de la şcoala de vară a TNL în care tineri liberali au proferat injurii la adresa PSD.

Conform sursei citate, Octavian Oprea a fost eliberat şi din funcţia deţinută la Autoritatea pentru Digitalizarea României.

„În urma incidentelor petrecute în cadrul Şcolii de vară a TNL conducerea Partidului Naţional Liberal a decis să ceară lui Octavian Oprea să îşi dea demisia din toate funcţiile deţinute la nivelul partidului. Octavian Oprea, secretar general al TNL, a fost principalul organizator al evenimentului, organizat în weekendul 9 -11 septembrie 2022 în staţiunea Venus, pe timpul căruia tineri liberali au adresat cuvinte jignitoare la adresa membrilor altor formaţiuni politice.

Partidul Naţional Liberal se delimitează de astfel de comportamente care nu fac decât să atace principiile şi valorile care stau la baza întregii noastre activităţi. Ne dorim alături de noi cât mai mulţi tineri care să înţeleagă că PNL este ghidat de demnitate, solidaritate şi respect. Avem nevoie ca tânăra generaţie să înţeleagă că schimbarea are loc numai prin implicare, iar implicarea necesită asumarea unui rol în societatea din care facem parte.

Totodată, premierul liberal Nicolae-Ionel Ciucă l-a demis pe Octavian Oprea din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Digitalizarea României, considerând că modul în care s-a comportat este incompatibil cu funcţia publică”, a anunțat PNL.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut