Octav Pancu-Iaşi – lansarea Antologiei „Ţaraundevinerierajoi”

La sediul Filialei Cluj a USR va avea loc joi, 28 februarie a.c., la ora 13, lansarea Antologiei Ţaraundevinerierajoi, care grupează schiţele şi povestirile în două parţi complementare: I. Vopsea pentru meduze şi pentru multe altele şi II. Să ne gîndim mereu la altceva, pe două paliere de vîrstă, aproximativ între 3-7 ani, respectiv 7-12. Raţiunea acestei polarizări vizează două importante stadii ale dezvoltării psihologice a copilului, în cadrul cărora reprezentările lumii se desprind treptat de evenimentele concrete, fiind din ce în ce mai mult legate de conceptele abstracte. Din perspectiva transfigurării artistice a evoluţiei gîndirii simbolice a copiilor, care surprinde trecerea treptată de la activităţile senzorio-motorii specifice interacţiunilor directe cu mediul, la jocurile imaginative, la manipularea mentală a simbolurilor, schiţele şi povestirile lui Octav Pancu-Iaşi reprezintă un caz aparte de interferenţă a literaturii cu psihologia vîrstelor. Despre antologie vor vorbi: Ioana Antoniu, Diana Breaz, Mircea Breaz, Adina Glava, Alina Pamfil şi Irina Petraş. Cu ocazia lansării, Editura ASCR va oferi cinci exemplare gratuite! (M.B.)

Irina Petraş: Editura clujeană ASCR (înfiinţată de Asociaţia de Ştiinţe Cognitive din România) a avut excelenta idee de a reedita prozele pentru copii ale lui Octav Pancu-Iaşi într-o antologie de schiţe şi povestiri cu titlul Ţaraundevinerierajoi (Cluj-Napoca, 2012, 262 pagini). Mircea Breaz, cel care semnează postfaţa, are dreptate: „poveştile şi povestirile au darul de a fi leacuri bune pentru orice şi de a se găsi la îndemîna oricui […] «Fantastice» sau numai «de necrezut», «fără mister» sau doar «caraghioase», nemaipomenita lor putere sporeşte mereu, din şi mai marea noastră putere de a crede în ele.” Ilustraţiile Mariei Brudaşcă, simpatice şi delicate, ţin perfect isonul poveştii. Eu însămi am semnat cu entuziasm prefaţa. O făcusem şi pentru cărticelele Constanţei Buzea reeditate de aceeaşi editură într-un remarcabil proiect de recuperare a tot ce are mai bun literatura pentru copii de la noi.

Octav Pancu-Iaşi – tartine cu poveşti sau despre oglinda din cuvinte

(din prefaţă)

[…] Dincolo de toate astea, se iveşte o întrebare: de ce place Octav Pancu-Iaşi? În Dicţionarul General al Literaturii Române, Ileana Mihăilă vorbeşte despre „mici bijuterii în care scriitorul recompune cu delicateţe şi umor universul copiilor, urmăriţi atît în efortul lor de comunicare cu adulţi plini de înţelegere şi simpatie, dar şi în acela de a construi, cu multă candoare şi seriozitate, relaţii cu cei de-o vîrstă cu ei”. Delicateţea şi umorul sînt, e adevărat, ingrediente nelipsite din textele sale. Iar cuvintele se pliază sub condeiul său zglobiu şi sfătos, gata să intermedieze orice relaţie cu ceilalţi, să descifreze lumea, dar s-o şi inventeze, să ţeasă o reţea de vorbe ocrotitoare în care orice copil îşi poate găsi locul şi drumul spre casă. Mircea Sîntimbreanu, prefaţatorul volumului-antologie Mai e mult pînă deseară? (1977), îl situează pe Octav Pancu-Iasi într-o vecinătate selectă şi diversă, citindu-l, oarecum copleşit de spumoasa şi extrem de gustoasa reţetă textuală, ca pe o răscruce liberă şi originală în care se întîlnesc „verva marelui humuleştean cu senina bărbăţie a lui Gaidar, romantismul întrebărilor Selmei Lagerlöf cu flegmatismul răspunsurilor unui Jerome K. Jerome, pura melancolie a lui Exupéry cu neastîmpărul unui Gianni Rodari, ghiduşiile lui Ciucovski şi blînda visare din lanurile lui Salinger”. Reţin, mai ales, apropierea de Gianni Rodari (1920-1980) şi cartea sa celebră Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci poveşti. Spusele acestuia puteau fi semnate foarte bine şi de Octav Pancu-Iaşi. Ştiu amîndoi că imaginaţia nu poate lipsi dintr-un proiect educativ care îi vizează pe copii. Că un cuvînt poate stîrni oricînd hore de poveşti nemaiauzite dacă e aruncat cu dibăcie în chiar lacul imaginaţiei verbale – „un cuvînt, aruncat în minte la întîmplare, produce valuri la suprafaţă şi în adîncime, provoacă o serie infinită de reacţii în lanţ, antrenînd în căderea lui sunete şi imagini, analogii şi amintiri, sensuri şi vise, într-o mişcare ce interesează experienţa, memoria, fantezia şi inconştientul şi care e complicată de faptul că mintea însăşi nu asistă pasivă la reprezentaţie, ci intervine continuu pentru a accepta şi respinge, a uni şi a cenzura, a construi şi a distruge”. Binoamele fantastice ale lui Rodari, adică împerecherile neaşteptate şi năstruşnice de cuvinte, sînt de aflat în toate povestirile lui Octav Pancu-Iaşi. Maniera suprarealistă de abordare a lumii („întîlnirea întîmplătoare dintre o maşină de cusut şi o umbrelă pe o masă de disecţie” – Lautréamont) e absolut legitimă în ochii cititorului copil. Cum la vîrsta copilăriei fantasticul e din lumea aceasta, iar lucrurile din preajmă ori de departe sînt la fel de gureşe şi jucăuşe, antropomorfizarea e un exerciţiu cotidian de descifrare a lumii, iar absurdul se mănîncă pe pîine.(…) Cele mai multe dintre povestirile lui Octav Pancu-Iaşi au o morală, sînt pronunţat educative, însă ele te „învaţă” să fii atent cu ceilalţi, sincer, harnic, corect, drept nu prin „porunci” rostite ca atare, ci pe drumul ocolit şi bogat în aventuri al unei povestiri şugubeţe. (…) Povestirile selectate sînt grupate pe vîrste. Prima secţiune, Vopsea pentru meduze şi pentru multe altele, e potrivită vîrstelor mici, 3-7 ani, iar povestirea cu acest titlu este chiar ilustrarea lui „ziceam că”, a forţei)poftei de a intra în joc, de a fantaza. Partea a doua, Să ne gîndim mereu la altceva, e mai nimerită pentru cei de 7-12 ani. Fireşte, toate pot fi citite cu folos şi desfătare la orice vîrstă între 3 şi 80 de ani.

Octav Pancu-Iaşi a murit la 46 de ani, de inimă. În Tata s-ar putea să plece, se poate citi o presimţire: „Aşa, dragul meu, am să plec şi eu mult mai devreme decît poate ar fi trebuit şi mult, mult mai devreme decît aş fi vrut”. Povestirea e tulburătoare, cu un mic zîmbet trist, ca în jocul viclean al lui Arghezi, din De-a v-aţi-ascuns…: „Dragii mei, o să mă joc odată ( Cu voi, de-a ceva ciudat. ( Nu ştiu cînd o să fie asta, tată, ( Dar, hotărît, o să ne jucăm odată, ( Odată, poate, după scăpătat”. Însă nimeni nu „pleacă” de-adevăratelea atîta timp cît amintirea nu i se şterge. Povestirile lui Octav Pancu-Iaşi, aşa cum le veţi găsi şi (re)citi în această carte, sînt un bun leac contra uitării. Rîzînd cu el, cu personajele sale şi cu vorbele-oglinzi, Jocul continuă.