Ochiul public… urechea privată

Miresmele Clujului şi pesta… umană

Se spunea – şi poate se mai spune – că în oraşul nostru se respiră un aer intelectual… Numai că în ultima vreme, de când s-au înmulţit homeleşii noştri dragi, pute după ei de trăsneşte! Având în vedere că ei atacă fără jenă locurile publice, se poate spune că în Cluj se respiră un aer… pestilenţial. E suficient să te urci în mijloacele de transport în comun ca să te convingi de acest trist adevăr şi cred că fiecare dintre noi am avut ocazia să dăm peste câteva specimene jegoase, cu haine pătate, unse sau slinoase, cu plase îndesate cu cârpe împuţite, cu muci atârnând sub nas, cu faţa şi mâinile negre de nespălare, cu duhoarea specifică răspândită prin tot autobuzul. Îi ocolim, dar ei nu ne ocolesc, nu se feresc, vorbesc tare şi uneori se agaţă de călători. Aer intelectual, Clujul oraş curat… O frumoasă carte de vizită afişăm cu aceşti nespălați, care în loc să dea bruma de bani pe săpun, dau banii pe ţigări şi băutură. Că printre alte miresme îmbătătoare se simt şi acestea. Clujul oraş civilizat…

Zilele trecute, un individ din această distinsă categorie a călătorilor fără bilet, s-a rânjit la mine, s-a frecat de mine cu hainele-i împuţite, a întins degetele mâinii să-mi scoată ochii, în joacă fireşte, dar eu nu prea am simţul umorului din păcate, apoi a agresat pe o altă femeie din autobuzul 35. Eu m-am îndepărtat de el să nu-i mai simt duhoarea. Femeia batjocorită şi insultată l-a chemat în ajutor pe şofer, care în staţie la magazinul Central abia a reuşit să-l coboare cu forţa. La gară, şoferul a intrat imediat în farmacie să se spele pe mâini cu spirt. Aer intelectual, oraş civilizat…

Se vorbeşte intens în media românească despre virusul gripei care a ucis peste 100 de oameni în ultimele luni, medicii dau sfaturi, miniştrii iau măsuri, dar noi stăm cu focarul de viruşi lângă noi, încercând apoi să îndepărtăm efectul bolii, cu cauza ei. Sfântă inconştienţă! Călătorim cu boala alături în autobuze luxoase pe care aceşti amărâţi, „obidiţi ai soartei” (cum îi numea Dostoievski) le poluează cu simpla lor prezenţă. E de-a dreptul revoltător. Pasajul pietonal de la gară a fost curăţat în urmă cu câţiva ani de acel cuib insalubru, unde se adunau şobolanii bipeţi ai zonei. Acum oamenii străzii mişună la suprafaţă. Chiar nu se poate face nimic?

Ce vină am eu că cel purtător de microbi a ajuns în asemenea hal şi nu are din ce să se întreţină. Ce pedeapsă trebuie să plătesc pentru că s-a aşezat lângă mine în autobuz? De ce trebuie să-l suport? De ce este iertat că circulă fără bilet? Dacă eu sunt prins fără bilet, sunt amendat. El nu. Dreptate-i asta? Primăria, care a investit sume uriaşe pentru aceste autobuze minunate, fala oraşului, nu se gândeşte să rezolve cumva, să şteargă şi această plagă de pe obrazul oraşului intelectualilor?

Chiar nu aveam de gând să scriu rândurile acestea. Achiziţionasem o carte şi abia aşteptam să ajung acasă s-o citesc. În Cluj se respiră un aer intelectual, nu-i aşa?… Dar de la gară până în Zorilor am fost obligat să suport miresmele îmbătătoare degajate de două haimanele jegoase, cu mâini negre de nespălare, care, după ce au coborât din autobuzul 35, unul şi-a aprins o ţigară scumpă, celălalt şi-a scos din buzunar telefonul mobil. E dreptul lor, dar… Bilete n-au compostat, bani de săpun nu au. Ceea ce am relatat aici şi vede tot clujeanul bine intenţionat şi deranjat de ceea ce vede şi suportă oare va ajunge vreodată la urechea cui trebuie sau lăsăm să prolifereze microbii ca să ne plângem apoi că iar a dat peste noi, din senin… pesta umană.

Adrian ŢION