Occidentul aşteaptă explicaţii de la Budapesta şi Baku

Nezavisimaia Gazeta

Scandalul în care sînt implicate Ungaria, Azerbaidjanul şi Armenia ia amploare.

Ofiţerul azer Ramil Safarov a fost condamnat la detenţie pe viaţă, fără dreptul la graţiere în primii 30 de ani, în baza deciziei din 2006 a Curţii de Justiţie de la Budapesta. Safarov venise în Ungaria în 2004, pentru cursuri de engleză în cadrul programului NATO “Parteneriat pentru pace”. Într-o noapte, Safarov l-a ciopîrţit cu toporul pe ofiţerul armean Gurghen Margarian, pe motiv că acesta ar fi insultat drapelul azer. La şase ani de atunci, Baku a obţinut extrădarea condamnatului în ţară, unde pe acesta îl aşteptau un decret de graţiere semnat de preşedintele Ilham Aliev, avansarea pînă la gradul de maior, precum şi un nou apartament, făcut cadou de Ministerul Apărării.

Occidentul este şocat. Toate centrele politice importante aşteaptă explicaţii de la Budapesta şi Baku, iar preşedintele SUA, Barack Obama, a subliniat că speră să audă pe marginea acestui subiect o explicaţie coerentă. O atitudine la fel de categorică a avut şi preşedintele francez François Hollande, precum şi alţi lideri europeni.

Erevanul a suspendat relaţiile diplomatice cu Budapesta, rechemîndu-şi ambasadorul. În capitala armeană s-au desfăşurat acţiuni de protest, în timpul cărora a fost incendiat drapelul azer. O serie de publicaţii armene au evaluat preţul libertăţii lui Safarov la 3 miliarde de euro, din care Azerbaidjanul ar răscumpăra împrumuturi de stat ale Ungariei. Nu în ultimul rînd, reţelele de socializare abundă în injurii la adresa Ungariei şi Azerbaidjanului.

Motivele pentru care Budapesta a decis să-l extrădeze pe condamnat în ţara sa ar putea fi extrem de variate: începînd de la versiunile vehiculate de presa azeră şi terminînd cu interesul pentru combustibilii azeri. Totuşi, motivul trebuie să fie unul foarte solid, deoarece, asumîndu-şi acest pas, autorităţile ungare ştiau în mod sigur cît de critică va fi reacţia oponenţilor interni şi a Occidentului.

La rîndul său, Azerbaidjanul are interesele sale în cele întîmplate. Dăruindu-i lui Safarov libertatea – dacă acesta este “erou naţional” sau asasinul unui om care dormea decide în definitiv poporul azer -, Ilham Aliev a dorit să sublinieze autosuficienţa statului azer şi intenţia de a acţiona în unele probleme fără să ţină cont de comunitatea internaţională.

Eliberarea lui Safarov a avut loc în ajunul marcării independenţei regiunii separatiste Nagorno-Karabah. Prin eliberarea ofiţerului condamnat al armatei azere, liderul de la Baku putea urmări şi un alt scop: să ridice spiritul combativ al armatei naţionale şi al poporului său, care s-ar convinge astfel că puterea nu se dezice de eroii săi.

Nu în ultimul rînd, puterea de la Baku, care a început să simtă un oarecare disconfort în legătură cu activizarea opoziţiei, şi-a asigurat un important atu înainte de alegerile de anul viitor, mizînd pe atitudinile naţionaliste din societatea azeră.

Fără îndoială, Armenia nu putea să nu se simtă jignită. Cu toate acestea, dînd emoţiile la o parte, Erevanul nu a pierdut nimic din această poveste. Desigur, a fost lezat orgoliul de stat şi naţional, însă de cine? De Ungaria – o ţară care nici măcar nu are o ambasadă în Armenia.

Replica Erevanului la nivel de stat este una destul de adecvată: din Budapesta a fost rechemat ambasadorul, au fost întrerupte relaţiile diplomatice. Dezamăgirea Armeniei în NATO şi UE, a căror membră este Ungaria, îi va permite probabil Erevanului să pretindă unele compensaţii din partea acestor organizaţii. Însă, lucrul cel mai important este că, în problema regiunii Nagorno-Karabah, partea armeană va putea scoate în evidenţă caracterul nesusţinut al declaraţiilor şi promisiunilor făcute de Azerbaidjan cu privire la viitorul strălucit al enclavei şi al populaţiei acesteia, în cadrul unui stat azer unitar.

Pentru Occident, în viziunea căruia puterea azeră a graţiat un criminal, acesta este un argument serios şi este puţin probabil ca Baku să poată interpreta situaţia în felul său, făcînd apel la propria legislaţie, care îi oferă dreptul să graţieze un ofiţer condamnat.