Obligaţiile angajatorilor în perioade de caniculă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj reamintește obligaţiile ce le revin angajatorilor în perioadele de caniculă, în vederea asigurării condiţiilor de microclimat la locul de muncă.

Prin temperaturi ridicate extreme se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depășesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale: * reducerea intensității si ritmului activităților fizice * asigurarea ventilației la locurile de muncă * alternarea efortului dinamic cu cel static * alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer * asigurarea apei minerale, cate 2-4 litri / persoană / schimb * asigurarea echipamentului individual de protecţie * asigurarea de duşuri.

Dacă temperaturile ridicate extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv, şi măsurile minimale nu pot fi aplicate, se vor lua şi următoarele măsuri: * reducerea duratei zilei de lucru * eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru – pâna la ora 11 şi după ora 17 * întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

De asemenea, trebuie luate măsuri şi pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme: * asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate * asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate * trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

În cazul nerespectării legislației în vigoare (Ordonanţa de Urgenţă 99/2000), angajatorii sunt pasibili de amenzi de la 1.500 lei la 2.500 lei, iar ITM Cluj a demarat controale pentru a verifica dacă angajatorii respectă aceste prevederi și le recomandă să îşi organizeze activitatea astfel încat să fie evitate perioadele de temperaturi ridicate extreme.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut