Obiceiurile și tradițiile clujene, promovate în Emiratele Arabe Unite

Mai multe filme documentare etnografice, în care sunt prezentate tradițiile și obiceiurile clujene, realizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, sunt proiectate în această perioadă în Emiratele Arabe Unite.

În parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, CJCPCT Cluj participă la dea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional „Sharjah Heritage Days”, dedicat tradițiilor populare și patrimoniului cultural internațional, care se desfășoară în aceste zile în statul Sharjah, Emiratele Arabe Unite. România are statut de invitat special la acest eveniment,

Între documentarele prezentate la festival se numără: „Claca de tors, țesut și depănat, la Orman”, „Corindatul Junilor, la Mărișel”, „Claca de coasă, la Mărișel” și „Valenţe sacre ale pâinii în tradiţia populară – Prescura”, realizat în localitatea Negreni. Totodată, sunt proiectate fotografii despre satul clujean, despre obiceiuri și tradiții, toate din campaniile de cercetare realizate de specialiștii instituției.

La rândul lor, reprezentanții Ansamblului Folcloric Studențesc „Mărțișorul” al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, alături de instrumentiști din cadrul Orchestrei profesioniste „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, au onoarea să ducă peste hotare cântecele, dansurile, costumele și arta populară românească.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut