Obama şi prăbuşirea unui fals erou al liberalismului

Financial Times

A trecut o lungă perioadă de timp, dar în sfîrşit fanteziile lumii despre Barack Obama se prăbuşesc, iar în Europa, în trecut sediul cultului global al lui Obama, deziluzia este deosebit de amară. Dacă liberalii îşi doresc să alcătuiască o listă de acte perfide ale administraţiei Obama, faptul că americanii au spionat Uniunea Europeană ar trebui, probabil, să se situeze în partea de jos a listei.

Mai importantă ar fi promisiunea neonorată de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo şi – mai presus de toate – extinderea masivă a atacurilor cu dronele pentru a-i elimina pe presupuşii terorişti din Pakistan, Yemen şi din alte părţi ale lumii. “Fan-clubul” extern al lui Obama a realizat treptat că eroul său de odinioară utilizează metode care ar fi fost denunţate aspru dacă preşedintele ar fi fost un republican alb. Liberalii din Turcia, Egipt, Rusia, Iran şi din alte state ale lumii sînt nemulţumiţi de faptul că preşedintele SUA a fost mult prea ezitant în condamnarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului.

Totuşi, cei care susţin că lumea a fost înşelată şi că Barack Obama este pur şi simplu un impostor comit o greşeală. Înainte de a se cufunda într-un amestec de furie şi dezamăgire, criticii preşedintelui ar trebui să ia în considerare mai multe contraargumente.

În primul rînd, unele dintre deciziile lui Obama detestate de liberali sînt, parţial, rezultatul altor decizii pe care le-au apreciat. Străinii au aplaudat în număr mare decizia administraţiei Obama de a domoli războaiele din Irak şi Afganistan. Pe de altă parte, dacă nu ai de gînd să urmăreşti duşmanii pe cîmpul de luptă, s-ar putea să fie nevoie de alte metode. Expansiunea controversată a programului de atacuri cu drone este strîns legată de reticenţa lui Barack Obama de a desfăşura trupe în teren.

De asemenea, Barack Obama a fost lăudat, pe bună dreptate, pentru decizia sa de a pune capăt torturilor la care erau supuşi suspecţii de terorism, inclusiv a unor practici precum simularea înecului. Dar nevoia de a aduna informaţii cu privire la ameninţările teroriste a rămas valabilă, iar extinderea masivă a monitorizării electronice este, parţial, un răspuns la aceasta.

Europenii răspund însă că spionarea cu microfoane a biroului UE din Washington nu are nimic de-a face cu “războiul împotriva terorii”. Destul de adevărat, însă este, într-adevăr, atît de surprinzător faptul că aliaţii trag uneori cu urechea unul la celălalt?

Actuala reacţie europeană împotriva lui Obama este o reminiscenţă a unui proces similar de dezamăgire suferit de liberalii americani în ultimii ani. Nu este în întregime vina lui Barack Obama că a devenit “recipientul” în care liberalii din întreaga lume şi-au plasat fanteziile. Desigur, ca orice politician, el a alimentat aşteptările atunci cînd a candidat. Cu toate acestea, atunci cînd “Obama-mania” a demarat cu adevărat în 2008, ea a ajuns rapid dincolo de orice raţiune. Atunci cînd noul preşedinte a primit Premiul Nobel pentru Pace, doar pentru că exista, tot ce a putut face a fost să îl accepte graţios.

Este perfect legitim să susţinem că Obama ar trebui să fi făcut mai mult pentru a reduce secretele de stat, în creştere rapidă, pe care le-a moştenit atunci cînd a preluat mandatul. Cu toate acestea, preşedintele american a trebuit să menţină în echilibru mai multe presiuni – inclusiv existenţa unei ameninţări teroriste, dar şi puterea înrădăcinată a lumii serviciilor de informaţii.

Barack Obama trăieşte într-un univers real, plin de alegeri dificile. Criticii săi sînt cei care trăiesc într-o lume a fanteziei.