O soluţie negociată pentru Siria?

Las Provincias

Potrivit unui raport publicat  de ziarul Ashark al-Awsat ar exista un plan acceptat în primă instanţă de părţile implicate privind Siria. Alte indicii sînt declaraţia şefului forţelor de opoziţiei, Mouaz al-Khatib, care pare să fi renunţat la condiţia prealabilă privind exilul preşedintelui Assad; activitatea frenetică a guvernului rus, profund interesat de obţinerea unui aranjament cu ajutorul Washingtonului; deschiderea guvernului sirian faţă de o negociere, şi care pare acum dispus să emită o nouă amnistiere totală pentru zeci de mii de deţinuţi, sau de  raliere a minorităţii kurde la cadrul de negociere.

Guvernul saudit, unul din principalii susţinători şi finanţatori ai rebeliunii siriene (alături de Qatar şi Turcia) este de acord. Mai mult chiar, permite difuzarea acestui plan, al cărui element central este ca Assad să nu mai fie obligat să plece, şi care, cu acordul Moscovei şi Washingtonului se va transforma într-o declaraţie comună la Consiliul de Securitate al ONU, într-o sesiune ad-hoc prezidată de secretarul general Ban Ki-moon.

Planul prevede crearea unui “Consiliu al Înţelepţilor” al tuturor părţilor, prezidate pînă acum de vicepreşedintele Farouq al-Sharaa, neimplicate în violenţă, şi care ar gestiona ţara şi ar pregăti alegerile şi reforma constituţională, totul fără niciun fel de ingerinţă străină.

Ceea ce ar explica şi profilul foarte discret menţinut pînă acum de Administraţia Obama, dar care introduce elemente de noutate, după ce au fost luate în considerare toate aspectele dramei. Primul este ştiut: teama americanilor ca facţiunea rebelă islamistă-radicală, cea mai eficientă militar şi care a dat cel mai mare număr de morţi, să fie cea care să cîştige lupta politică post-război. Vectorii săi, în principalul frontul Al-Nusra, practic o filială a Al Qaida, nu face parte din Coaliţia Naţională a opoziţiei.

În discursul său privind Starea Naţiunii, preşedintele Obama nu a cerut plecarea prealabilă a lui Assad, lucru menţionat de atîtea ori înainte, ci a subliniat că pentru Washington conflictul a trecut de la “o tranziţie” la “un statu quo” (care implică un fenomen de durată şi mai stabil) şi ar putea reflecta punctul de vedere al noului secretar de stat, Kerry, adept al şcolii realiste şi care, în privinţa Siriei, mizează pe o strînsă cooperare… cu Rusia. Moscova i-a întors serviciul şi i-a invitat în martie pe ministrul sirian de externe, Walid Moallen, şi pe şeful opoziţiei al-Khatib… S-ar putea întîlni aici cei doi? Nu este sigur, dar este un indiciu al unei evoluţii diplomatice a conflictului şi a modului cum Washingtonul vrea să-l gestioneze.