O parte dintre traducătorii clujeni au protestat faţă de proiectul de lege legat de această activitate

Aproximativ 50 de traducători şi interpreţi clujeni au protestat, vineri, în faţa Prefecturii Cluj, pentru a-şi arăta nemulţumirea cu privire la proiectul de lege care îşi propune să reglementeze activitatea traducătorilor şi interpreţilor judiciari, elaborat de Ministerul Justiţiei.

Participanţii la protest au expus afişe cu mesaje precum “Traducătorii refuză colectivizarea forţată”, “Ne dorim să ne traducatorilăsaţi să muncim”, “Traducător egal profesie liberală”, “Un nu hotărît proiectului de lege abuziv”, “Je suis traducteur” şi “Retrageţi proiectul de lege abuziv”. Traducătorii clujeni spun că proiectul de lege privind traducătorii şi interpreţii judiciari desfiinţează o piaţă concurenţială bine conturată.

“Acest proiect îngrădeşte accesul liber pe piaţa muncii. Cerem ca proiectul de lege să fie retras din dezbaterea publică şi reformulat complet, în parteneriat cu noi, cu profesioniştii din domeniu, cu mediul universitar. Este necesar un studiu de impact. Acest proiect va duce la radierea a sute de firme şi PFA, la creşterea semnificativă a costurilor pentru realizarea traducerilor. Proiectul de lege forţează clienţii să treacă prin birourile notariale pentru traduceri, nu să vină direct la noi”, a spus unul dintre participanţii la protest.

În judeţul Cluj sînt înregistraţi peste 1.000 de traducători autorizaţi de către Ministerul Justiţiei. Potrivit proiectului de act normativ, profesia de traducător şi interpret judiciar va fi consacrată drept o profesie de sine stătoare, exercitată sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei (MJ), serviciul prestat de cei care au această meserie fiind de interes public. În principal, activitatea acestora ar urma să fie limitată strict la domeniul judiciar şi să poată fi practicată doar în birouri individuale sau societăţi profesionale cu acest scop. De asemenea, accesul în profesie se va face pe baza de examen, nu doar printr-o simplă autorizare.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.