O nouă premieră la Naţional: O, ce zile frumoase de Samuel Beckett

Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

 Cea de a treia premieră a lunii mai la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca va avea loc sîmbătă, 19 mai a.c., de la ora 19, în Studioul „Euphorion”. Este vorba despre spectacolul O, ce zile frumoase! de Samuel Beckett, în traducerea Ancăi Măniuţiu; regia : István Albu; scenografia: Tibór Tenkei; design costume: Gyopar Bocskai.

În distribuţie: Winnie – MIRIAM CUIBUS; Willie: CĂTĂLIN CODREANU.

Spaţiul aparent deschis din O, ce zile frumoase este şi mai puţin primitor decît camera închisă din Sfîrşit de partidă sau decît drumul şi copacul din Aşteptîndu-l pe Godot. Winnie apare aici ca o creatură umană confruntată cu totala pierdere a evidenţei propriei ei fiinţe. Dacă în primul act îşi poate umple existenţa printr-un dialog activ, repetat la nesfîrşit, între cuvinte şi obiectele mărunte din geantă, scoase pe movilă şi puse la loc, eroina martirizată cu seninătate apare în al doilea act ca un simplu cap vorbitor, restul trupului fiind în întregime absorbit de movila hrăpăreaţă. Dintr-o femeie cochetă, planturoasă, plină de energie – în pofida ariei limitate de mişcare de care dispune –, Winnie se vede redusă pe sine la doi ochi care pot vedea doar ce se află în faţa lor, la două urechi care se chinuie să perceapă şi cele mai mărunte zgomote din marele deşert şi la o gură care mai poate încă vorbi pentru a umple tăcerea. Cumplit semnal de alarmă tras la adresa condiţiei umane!

Winnie şi companionul ei Willie, reîntors la neputinţele sugarului, nu fac decît să completeze lista funebră a personajelor beckettiene, schilodite, mutilate şi ramolite, învîrtindu-se parcă toate, pe loc, în jurul unui fel de grad zero al fiinţei, expuse însă în văzul tuturor, în marea vitrină a lumii contemporane. Nimic nu se schimbă niciodată cu adevărat în lumea acestor personaje care bîjbîie, „nu-i mai bine, nu-i mai rău, nici o schimbare. […] nici o durere” cum spune Winnie, însă totuşi „ceva îşi urmează cursul”, un mecanism invizibil învîrte toate rotiţele timpului şi ale fiinţei, omul transformîndu-se într-o jucărie mecanică a cărei cheie de pornire e trasă de o putere exterioară, sadică prin atît indiferenţa sa cît şi prin intensitatea cu care îşi priveşte migăloasa punere în scenă a omului obiect printre alte obiecte – a precizat Ştefana Pop Curşeu, Director artistic al Teatrului Naţional Cluj-Napoca.