O nouă inițiativă umanitară a Fundaţiei „Inima Copilulului”

După acţiunile caritabile organizate cu ocazia sărbătorilor de la sfârşitul anului trecut, voluntarii Fundaţiei „Inima Copilului” din Cluj-Napoca impresionează printr-o nouă acțiune umanitară de excepție.

În premieră, fundaţia a procurat din Belgia o maşină nouă pentru transportul gratuit al persoanelor cu dizabilităţi. Este vorba despre un proiect destinat oamenilor suferinzi,  care nu se pot deplasa în unităţile spitaliceşti din Cluj-Napoca. Este un „taxi” gratuit  pentru persoane cu dizabilităţi, care a şi fost folosit deja la începutul acestui an la transportul de la domiciliu la spital al bolnavilor care nu se pot deplasa pe jos. Este iniţiativa preşedintelui fundaţiei, asistentul social Tiberiu Sâmpetrean, autor şi al altor proiecte de ocrotire socială aplicate atât în judeţul Cluj, cât şi pe alte meleaguri (Gorj, de exemplu).

Fundaţia „Inima Copilului” Cluj-Napoca are în România activităţi în domeniile cultural-educative, asistenţei şi serviciilor sociale. Recent, prin grija fundaţiei clujene au fost aduse din SUA două case sociale mobile, care vor fi instalate pe un teren  din împrejurimile localităţii Baciu. În ele vor locui familiile nevoiaşe din zonă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.