O nouă formațiune politică extremistă, pe scena politică din România

Extremiștii maghiari din Transilvania și-au înființat o nouă formațiune politică. Este vorba de Alianța Maghiară din Transilvania (AMT), constituită prin fuziunea dintre Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM). Noua formațiune politică a intrat deja în legalitate după ce Tribunalul București a admis solicitarea de înregistrare în registrul partidelor politice.

„Dispune înregistrarea în evidențele privind partidele politice ținute la Tribunalul București a partidului Alianța Maghiară din Transilvania – Erdelyi Magyar Szovetseg având denumirea prescurtată AMT – EMSZ, rezultat în urma fuziunii prin contopire a Partidului Civic Maghiar – Magyar Polgari Part cu Partidul Popular Maghiar din Transilvania – Erdelyi Magyar Neppart. Cu drept de a se formula cerere de apel care se depune la Tribunalul București în termen de 5 zile de la comunicare”, se arată în încheierea Tribunalului București.

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) au mai avut un demers de fuziune anul trecut, însă instanța a respins solicitarea. Tribunalul Bucureşti, care a examinat cererea în primă instanţă cererea, a obiectat cu privire la denumirea şi în limba maghiară a partidului. Judecătorii completului de judecată din a doua instanţă au invocat faptul că liderii celor două partide nu au solicitat instanţei înregistrarea fuziunii imediat după adunarea delegaţilor care au decis fuziunea, ci doar cu o întârziere de zece luni.

 

Cele două partide au candidat la alegerile locale din 2020 sub umbrela AMT. Candidaţii acesteia au câştigat postul de primar în zece localităţi din Transilvania, printre care două oraşe mici din Ţinutul Secuiesc, Vlăhiţa şi Cristuru Secuiesc. În urma unui acord încheiat cu UDMR, alianţa a obţinut două locuri în Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din decembrie 2020, pe listele de candidaţi ale UDMR.

Atât Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) cât şi Partidul Civic Maghiar (PCM) au avut ca și obiectiv obținerea autonomiei teritoriale a maghiarilor din Transilvania. Acest deziderat este însușit și de noua formațiune. De altfel, deputatul József Kulcsár-Terza, membru al Alianței Maghiarilor din Transilvania (EMSZ) a încercat de mai multe ori să promoveze în parlament un proiect de lege privind statutul de autonomie teritorială pentru zona Covasna, Harghita și Mureș.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut