O nouă ediție a programului Leaders Explore©, adresat liceenilor

Peste 200 de liceeni din țară sunt așteptați să se înscrie și să participe la a VI-a ediție a programului Leaders Explore© pentru elevi, organizat de Fundația Leaders, o experiență de autocunoaștere și leadership personal adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, dornici să își identifice drumul în carieră potrivit cu personalitatea și abilitățile lor.

Programul se desfășoară în perioada octombrie 2023 – februarie 2024 în orașele Cluj-Napoca, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Iași, Pitești, Vaslui și Galați și este gratuit pentru elevii de liceu participanți. Leaders Explore© pentru elevi cuprinde 9 zile de activități în format fizic și online, dintre care 8 zile de workshop-uri, întâlniri cu lideri și exerciții prin intermediul cărora participanții își dezvoltă competențe precum autocunoaștere, gândire critică, self-leadership, inteligență emoțională, abilități de comunicare, lucru în echipă și spirit de inițiativă.

Cea de-a noua zi a programului este ziua de inspirație pentru viitor, în care are loc „Biblioteca vie”, un modul online în care elevii se întâlnesc cu specialiști din diverse domenii de interes pentru viitorul lor, care prin exemplul lor personal și profesional îi pot inspira sau motiva în alegerile pe care le fac. Programul include și o componentă practică, de proiecte în comunitate, în cadrul cărora tinerii sunt împărțiți în echipe și, pe parcursul a 5-8 săptămâni, gândesc și implementează un proiect social care poate schimba mediul în care trăiesc, în timp ce experimentează colaborarea și lucrul în echipă. În total, se vor desfășura câte 4 proiecte în comunitate în fiecare oraș participant în program.

Tinerii interesați să afle mai multe detalii și să aplice la programul Leaders Explore© pentru elevi sunt invitați să acceseze www.leaders.ro/elevi. Înscrierile se fac până în data de 6 octombrie 2023 prin completarea formularului disponibil pe platforma online.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut