O nouă carte de spiritualitate creștină: Aventura dez-amăgirilor: Despre risipa lui Dumnezeu

Marți, 13 iunie 2023, Librăria Humanitas a găzduit lansarea, la Cluj-Napoca, a cărții Aventura dez-amăgirilor: Despre risipa lui Dumnezeu, autor: Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei „Sf. Vasile cel Mare” din București.

Au vorbit despre acest volum, cea de-a 11-a apariție editorială și a 4-a la Editura Humanitas, sub semnătura Preasfinției Sale Mihai, împreună cu autorul, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, conf. univ. Alin Tat, de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai și scriitorul Adrian Popescu, poet, critic literar, fost redactor la revista Steaua a Uniunii Scriitorilor. La evenimentul moderat de filosoful Alin Tat au participat, în număr mare, iubitori de cultură, mare parte dintre cei prezenți fiind și credincioși greco-catolici.

Prezentăm în cele ce urmează spicuiri din ideile rostite pe baza volumului dăruit publicului clujean de către ierarhul bucureștean, precum o poartă deschisă nu doar spre propriile cugetări, meditații, căutări, dar și invitație la a călători împreună cu autorul, dezrădăcinând pe cale amăgiri, fantasme ale acestei lumi ce insuflă tristețe, pentru a descoperi, dincolo de cele văzute, trăite, experimentate, bucuria prezenței lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit Preasfinției Sale Mihai că a ales să vină la Cluj pentru a-și prezenta cartea, și, pentru că Biserica Catolică, în această zi, a făcut pomenirea Sfântului Anton de Padova, într-o logică în care „întâmplarea” e doar parte a limbajului simbolic al lui Dumnezeu, a evidențiat: „Prin cartea pe care ne-o propune astăzi, ca un fiu spiritual al Sfântului Anton de Padova, ne ajută să regăsim sensul pierdut al cuvintelor. Și, chiar titlul, Aventura dez-amăgirilor, ne introduce deja într-un astfel de demers. De exemplu, plecând tocmai de la titlu, dezamăgirea e o trăire care ne lasă un gust amar, în general, ne lasă o tristețe în suflet. Suntem dezamăgiți de oameni, de sisteme, de lucruri… Dar, Preasfințitul Mihai alege să ne propună adevăratul sens și în felul acesta să regăsim sensul dez-amăgirii, un sens în cheie pozitivă”. „Preasfințitul Mihai decide să ne prezinte o serie de meditații, apropo de situații, de concepte spirituale, de lucruri trăite din perspectiva proprie, momente și pasaje din Sfânta Scriptură, și toate acestea cumva ne ajută să redescoperim sensul pierdut al lucrurilor”.

Ierarhul clujean a apreciat „felul în care Preasfințitul Mihai decide să se destăinuie pentru noi, cu simplitate, în mod spiritual și, așa cum Isus vorbește despre realități atât de cunoscute, atât de simple în Evanghelie, Preasfințitul Mihai alege să vorbească despre realități spirituale pornind de la o experiență a dânsului”. Și explică modul în care autorul, „redescoperind sensul cuvintelor, ale propriilor trăiri spirituale”, „ne dă sensul dragostei lui Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi, fiindcă nu putem regăsi sensul pierdut al cuvintelor dacă nu-l primim de la Cel care a creat cuvântul”. Și, „din această perspectivă înțelegem că fiecare cuvânt este o putere pe care o avem la dispoziție, de aceea este extrem de important să regăsim adevăratul sens al cuvintelor.

Conf. univ. Alin Tat, identifică termenul „amăgire” folosit de autor, sinonim cu termenul „ispită”, „deci dez-amăgirea înseamnă de fapt lupta cu ispitele”. A căutat un gen care să definească lucrarea, numind-o, „în primă instanță, o carte de eseuri”, dar, revenind, a numit-o „aproape o carte de lectio divina”, „o meditație a Scripturii”. A încercat o analiză pornind de la „o abordare cantitativă”, constatând faptul că în carte sunt „62 de trimiteri la Scriptură, și nu doar la Noul Testament, ci și la Vechiul Testament” și „sunt 28 de autori citați”, „foarte bine aleși”, „care apoi vor trimite la 12-14 modele pe care Preasfințitul Mihai le propune în carte”. Și, privind cartea ca pe „o casă”, „și aici suntem într-o casă a cărților, dar și cartea însăși cred că este o casă: dacă e o carte bună, ea este primitoare, creează un spațiu interior în care îi invită pe cititori. Dar, înainte de a-i invita pe cititori în carte, Preasfințitul Mihai a invitat câțiva autori, să zicem, prieteni”.

A concluzionat: „Pentru mine cartea este o carte de spiritualitate creștină. Probabil genul acesta al scrierilor spirituale, în cultura română nu este foarte încetățenit, dar eu cred că astfel de cărți, cum e cartea Preasfințitului Mihai, și celelalte anterioare, sunt cărți în genul scrierilor spirituale pe care vă invit să le frecventați cât mai mult. Așadar, nu e o carte de teologie, nu e o carte de filosofie, e mult mai bună, este o carte de spiritualitate. Și îi mulțumesc Preasfințitului Mihai pentru onoarea de a mă fi invitat și pe mine în acest spațiu interior al ultimei sale cărți”.

Scriitorul Adrian Popescu: „Vreau să spun de la început că e o mare plăcere, cred că pentru toată lumea, această desfășurare de inteligență și spiritualitate. Parcă una crește din cealaltă și este exact atmosfera care i se potrivește, după părerea mea, cărții lui Mihai Frățilă, Episcopului”. A evidențiat, în cartea Preasfinției Sale Mihai, o bază, pe care o pune, nu pe eul propriu, ci pe Cristos – fiindcă, „dezamăgirea îi vine omului mai puțin experimentat din faptul că se centrează în sine și nu în Hristos”, împărtășind și „o altă idee directoare, aceea că Isus Cristos nu e contabil ci e «boier», deci: ai făcut ceva, te iartă, nu-ți amintește, nu te bate la cap, «uite ce ai făcut acolo, uite ce ai de plătit»; este un Om Dumnezeu care înțelege omul, îl iartă, dacă, bineînțeles, există credință”. Și, „în fond, toate aceste eseuri de ce sunt atrăgătoare la citit și plăcute, pentru că dau exemple concrete, deci nu este neapărat o teorie, ci este o trăire, o trăire vie, cu simpatie, din punctul de vedere a persoanei a II-a”. În concluzie, cartea „reușește printr-o anumită simplitate, sinceritate, aș zice, autenticitate, să te cucerească.”

Mulțumind antevorbitorilor, Preasfinția Sa Mihai nu a dorit să vorbească despre volum, fiindcă, a spus, „scriind această carte mi-am câștigat dreptul la tăcere”. A vorbit în schimb despre legătura pe care o are cu scrisul, și-a exprimat recunoștința față de editura Humanitas și față de cititorii care vor parcurge filele cărții. A încheiat cu un moment de lectură. După ce a răspuns la câteva întrebări, Preasfinția Sa Mihai a oferit, celor ce au dorit, autografe, semne de amintire, împreună cu „doze” de suflet și spiritualitate creștină, nu doar dez-amăgitoare, ci, mai mult, dătătoare de speranță, luminătoare, frumos învelite între coperțile cărții.

V.S.