O nouă acţiune de salubrizare în zona turistică ,,Lac Tarniţa”

Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa iubitorilor muntelui, a locuitorilor şi a proprietarilor de case de vacanţă din zona turistică „Lac Tarniţa”, situată pe drumul judeţean DJ 107P Someşul Rece – Someşul Cald faptul că, în cursul zilei de luni, 22 ianuarie 2018, a fost derulată o amplă acţiune de salubrizare a acestui sector.

Scopul acestei operaţiuni l-a reprezentat colectarea deşeurilor menajere abandonate în mod ilegal de participanţii la trafic. Cu acest prilej a fost colectată şi transportată în locuri special amenajate în vederea depozitării o cantitate de aproximativ 10 tone de deşeuri depozitate ilegal în vecinătatea părţii carosabile a drumului judeţean 107P.

„A fost o acţiune mai mult decât necesară şi care nu putea fi amânată întrucât numărul celor care tranzitează această zonă, cu atât mai mult cu cât a nins, e unul considerabil. Şi, pentru că suntem convinşi că acest areal ar trebui să aibă o cu totul altă faţă, vom continua să ne facem datoria, inclusiv prin sancţionarea celor care depozitează ilegal deşeuri” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

La acţiune au participat angajaţi ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, fiind folosite utilaje specifice colectării şi transportului de deşeuri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.