O importantă clădire monument din centrul municipiului Cluj-Napoca va fi iluminată arhitectural

Lucrările de reamenajare a Parcul Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca sunt realizate în proporție de 68 la sută, a anunțat primarul Emil Boc. Potrivit edilului, lucrările vor fi finalizate în această toamnă, investiția fiind de peste 2,4 mil. euro din bugetul local.

Am fost astăzi în vizită de lucru la parcul din Piața Ștefan cel Mare, cunoscut în trecut ca „Mica promenadă”. Proiectul de revitalizare cuprinde o suprafață de peste 1,2 hectare, anume esplanada și spațiile verzi adiacente clădirii Teatrului Național Cluj-Napoca. Aici se realizează un spațiu public calitativ și un cadru prielnic pentru petrecerea timpului liber. Noua configurație va oferi posibilitatea de organizare a unor evenimente și festivități de mici dimensiuni, într-un spațiu multifuncțional.

Proiectul include plantarea a 64 arbori pe lângă cei existenți, 1474 arbuști, 2910 flori cu bulb și 6626 plante perene. Conform expertizei tehnice, au fost înlocuiți 9 arbori compromiși din punct de vedere fiziologic și care puteau reprezenta un pericol pentru trecători. Se instalează de asemenea un sistem de irigații automatizat”, a afirmat Boc. Potrivit edilului, clădirea care găzduiește Teatrul Național „Lucian Blaga” și Opera Națională Română Cluj-Napoca va beneficia de iluminat arhitectural, sisteme similare fiind implementate recent la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” și la Biserica „Sfântul Mihail” din Piața Unirii.

Proiectul de revitalizare a parcului cuprinde: plantări arbori și arbuști, gazonare și plantare de noi specii perene; modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru mașinile de intervenție și instalarea de mobilier urban modern (bănci, cuburi, coșuri de gunoi ș.a.); realizare accese pietonale și pentru biciclete, interconectate; loc de joacă pentru copii; amplasarea unei scene demontabile în spatele clădirii teatrului; construcția a 4 fântâni arteziene; rastel pentru biciclete cu dale înierbate; stație pentru încărcarea mașinilor electrice; amplasare corpuri de iluminat cu proiectoare; instalare sistem de irigații automatizat; punct gospodăresc îngropat; toaletă automată cu dotări pentru persoane cu dizabilități. Valoarea contractului este de 11.726.450,26 lei (TVA inclus).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut