În premieră pentru țara noastră, o dronă care a intrat în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de un avion F16

O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, decolată de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti, a doborât vineri cu o rachetă drona la peste o oră după pătrunderea în spaţiul aerian naţional, lovirea având loc deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, din judeţul Buzău, după ce aparatul străin a fost monitorizat pe durată traseului său, a informat Ministerul Apărării Naţionale (MApN), printr-un comunicat de presă.

„O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare şi urmărie a unei drone intrată în spaţiul aerian naţional, a angajat ţinta aeriană cu o rachetă şi a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, judeţul Buzău. Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat vineri, 24 iulie, la ora 9:39, o ţintă aeriană la o distanţă de aproximativ 20 km Est de Sulina, care a pătruns în spaţiul aerian naţional, pe traiectul Sulina-Brăila-Feteşti-Buzău”, precizează comunicatul MApN.

Conform sursei citate, pentru monitorizarea situaţiei, de la sol au fost ridicate mai multe avioane de luptă.

„Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat la ora 09:48, respectiv 10:56, pentru monitorizarea situaţiei. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Brăila, fiind transmise mesaje RO-Alert. La ora 11.02, aeronava F-16 a Forţelor Aeriene Române a angajat ţinta şi a doborât-o”, a menţionat comunicatul MApN.

Vineri, la nivelul judeţului Buzău a fost emis un mesaj RO-Alert privind un posibil zbor al unei drone în zona de câmpie din sudul judeţului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.