O directivă UE stabileşte normele pentru recunoaşterea prescripţiilor medicale

Panorama

Denumirea generică pentru produsele medicamentoase, denumirea comercială dacă este un produs medicamentos biologic, precum şi datele de identificare ale medicului care a prescris reţeta – acestea sînt unele dintre cerinţele minime care vor trebui introduse în prescripţiile medicale pentru a putea fi recunoscute şi în alte ţări europene. Acest lucru este prevăzut în directiva 2012/52, aprobată de Comisia Europeana la sfîrşitul lunii decembrie 2012, care urmează să fie adoptată de statele membre pînă la 25 octombrie 2013.

În general, numărul de prescripţii medicale transfrontaliere nu este foarte mare: aproximativ 0,02-0,04% din toate reţetele UE, în valoare de 2,3 milioane de euro pe an. Cu toate acestea, îmbunătăţirea normelor de recunoaştere a prescripţiilor transfrontaliere se poate dovedi utilă pentru anumite grupuri de pacienţi, cum ar fi cei cu maladii rare şi cronice, care doresc să se deplaseze în altă ţară, sau cei care locuiesc în regiuni de frontieră sau în statele membre cele mai mici.

În contextul actualei diversităţi a prescripţiilor medicale din întreaga Europă, se estimează că mai mult de jumătate din pacienţi se confruntă cu probleme legate de recunoaşterea reţetelor medicale. Noile norme în materie de prescripţii medicale introduc o serie de elemente care să ajute la identificarea medicilor, pacienţilor şi produselor prescrise.

Nu sînt excluse, totuşi, elemente ulterioare, în conformitate cu practici locale, care sînt adăugate de medici. Punctele de contact naţionale stabilite în temeiul directivei “cross-border healthcare” (asistenţă medicală transfrontalieră), vor informa pacienţii cu privire la dreptul de a călători cu prescripţia medicală transfrontalieră, pe lîngă lista minimă de elemente pe care aceasta ar trebui să le conţină.

În acelaşi timp, directiva europeană prevede ca statele membre “să se asigure că reţetele conţin cel puţin datele prevăzute în anexă, printre care şi semnătura pentru identificarea medicului specialist care o prescrie”. Pentru a fi valabile, prin urmare, reţetele ar trebui să includă semnătura electronică a medicului.

Sistemul italian, în schimb, nu prevede semnătura electronică, aşa cum se specifică în directiva europeană. Potrivit Asociaţiei naţionale pentru operatori şi manageri ai conservării digitale (Anorc), “încercarea de a simplifica procedurile şi de a controla datele privind cheltuielile publice din sectorul sănătăţii prezintă paradoxul de a aproba circulaţia unor documente electronice, care reprezintă prescripţii medicale, lipsite de forţă juridică şi nedoveditoare ale celor în format pe hîrtie, fără a mai lua în calcul dificultăţile adaptării sistemului la standardul indicat în prezent de UE”.