O cunoscută țară din Europa Centrală nu vrea în NATO

În contextul anunţului recent al candidaturilor Finlandei şi Suediei la NATO, ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a declarat luni că ţara sa nu are nicio intenţie de a adera la alianţa nord-atlantică, transmite dpa.

„Avem o situaţie geografică complet diferită. Avem şi o istorie diferită şi cred că trebuie pur şi simplu să se ţină seama de asta”, a explicat el presei cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, la Bruxelles.

Schallenberg a adăugat că asta nu înseamnă că Austria este neutră politic: „Nu există neutralitate într-un război de agresiune”, a spus ministrul, referindu-se la invazia rusă în Ucraina. „Am adoptat o poziţie foarte clară, susţinem toate sancţiunile şi face tot ce putem în privinţa sprijinului”.

Întrebat dacă securitatea Austriei poate fi garantată în afara NATO, reprezentantul guvernului de la Viena a afirmat că ţara sa intenţionează să crească investiţiile în securitate.

Şeful diplomaţiei austriece a apreciat că este important să ne dăm seama că „lumea nu este atât de prietenoasă cât ne-am dori” şi există state care sunt gata să facă uz de forţa militară pentru a-şi susţine interesele.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut