O, brad frumos!

 Da, el e frumos.

Simbolul e superb. Obiceiul, mă rog, e poate cam „din topor”, căci secerăm păduricile, nu-i vorbă, nu ne sfiim noi să radem pădurile, mai ceva ca fenomenul Tungus şi mai prozaic explicat prin Bestia Ban.

Bradul e veşnic verde, cum zice şi minunatul colind ce ne tulbură zilele acestea, cînd Crăciunul e mai mult decît o Sărbătoare, e un modus vivendi. Sau aşa ar trebui să fie, căci semnificaţia e mult mai profundă şi mai importantă decît o masă plină de bucate, ce are şi ea, nu zic, rostul ei. Verdele înseamnă, desigur, speranţa, încrederea şi puterea de a rezista, e optimismul pur sînge pe care bradul, generos, ni le împrumută.

Bradul e înalt, ca şi gîndul rotund şi bun ce ar trebui să ne-nvăluie, căci fără el omenirea nu-i decît un cuvînt într-un dicţionar, cum se şi întîmplă azi prea des, din păcate.

Bradul e drept, cum ar trebui să fim şi noi, fiecare, şi Justiţia, şi, în general, cei care fac istoria, fiindcă cei care o suportă sînt de fapt cei mulţi care trag jugul. Şi nu-i indiferent dacă sînt puşi să-l tragă înainte sau înapoi, sau dacă sîntem biciuiţi pentru asta.

Bradul e demn aşa cum ar trebui să fie orice om, măcar pentru că ştie că are în el Sclipirea Divină. Şi cînd conştientizezi asta, e salvarea.

Bradul e mîndru, dar nu trufaş, semeţ, dar nu vanitos, căci deşi se ştie înălţa deasupra, o face cu eleganţă şi nu striveşte totul în jur, nu distruge, nu se îmbată de putere, ducînd la pieire întreaga pădure, căci ştie că are responsabilitatea unui ecosistem viu. De fapt, o ştie şi frăguţa ce creşte-n pădure şi care nu vrea niciodată să fie brad, căci în Natură fiecare îşi cunoaşte lungul nasului. Şi-apoi, desigur, frăguţa, afina, mura nu profită că-s parfumate, delicioase şi dulci. De altfel nici ursul, nici lupul nu dau telefoane să-şi angajeze amantele, soţiile sau copiii, căci pentru asta, în pădure, trebuie să fii competent. De fapt, acolo pînă şi furnicuţa e competentă, pînă şi albinuţa, arnica sau margareta, păpădia ori clopoţelul, toţi sînt profund conştienţi de rolul lor în ecosistem şi toată lumea respectă asta, căci nu sînt specii sinucigaşe, aşa ca omul.

Bradul e frumos cu cetina sa bogată, cu conurile lui ca nişte candelabre minunate, ce pregătesc un festin pe cinste ce-l oferă generos oricui, bogat sau sărman, tînăr ori bătrîn, sănătos sau bolnav, fericit sau amărît. El ştie că fiecare are nevoie de bucuria aceea ce face să vibreze o coardă anume de suflet.

Bradul e parfumat, inconfundabil, şi nu-i om pe lumea aceasta să nu-i guste aroma, oferindu-i în dar un zîmbet de mulţumire. Acolo, în acel parfum, e prospeţimea ce încîntă şi dă tonus, acolo e încîntarea sănătoasă ce te-ncarcă cu bucuria simţirii că eşti şi tu parte a Naturii formidabile şi asta îţi conferă putere.

Bradul e un copac credincios cu el însuşi, se ştie respecta, se ştie înălţa corect, se ştie integra atît de frumos într-o pădure, ştie să fie prezentabil, mereu arătos, mereu sănătos, căci îşi ştie scutura uscăturile, ace ruginite ce ar risca să compromită grav întregul, atîrnînd prea greu şi prea urît.

Bradul e peren, vara-iarna, ştie trăi bine, pe arşiţă şi pe ger cumplit, pe adiere de zefir şi pe năpraznice vîntoase şi asta înseamnă o inteligenţă brici, ascunsă acolo în fiecare fibră, căci el nu epatează, nu se laudă, nu minte, nu înşeală, nu şmechereşte, nu fură şi nu-i egoist, dovadă-i pădurea întreagă, verde, sănătoasă, frumoasă, armonioasă, durabilă şi fericită.

Bradul e bine înfipt în pămînt şi de aceea rezistă şi de aceea se poate înălţa. Îşi respectă cu sfinţenie rădăcinile, nu ca oamenii inconştienţi ce-şi uită Istoria, îşi terfelesc eroii şi-şi hulesc ţara şi strămoşii după cum bate vîntul.

Bradul e copacul serios, frumos şi trainic pe care îl iubesc, îl respect şi-l admir. Şi nu mă mir că-l rugăm de atîta vreme să vină-n casa şi-n inima noastră de Crăciun, ca să ne ajute pe noi cei atît de mărunţi, atît de fragili şi atît de urîţi, să putem întîmpina, aşa cum se cuvine, Naşterea Domnului.

Stela-Maria Ivaneş