O asociere inspirată: ARS DIGITALIS • ARS NOVA

Penultima seară a celei de a X-a ediţii a Festivalului CLUJ MODERN a programat, în Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, două „reprize” de muzică contemporană, asociind, inspirat, muzici electroacustice (în prima parte) cu lucrări ale unor compozitori români din categoria „maturilor”, a consacraţilor, prezenţi, de altfel, şi la ediţiile anterioare ale festivalului (în cea de a doua parte).

Publicul cunoscător a acceptat provocarea de a desluşi ceea ce se poate desluşi din diversitatea de abordări şi tehnici, răspunzînd invitaţiei de a savura sonorităţile, al căror numitor comun l-a reprezentat sondarea faţetelor infinite ale sunetului, ale frecvenţelor, modelelor spectrale etc., de a se lăsa prins într-un joc al construcţiilor sonore cu totul speciale. Întregul concert a fost alcătuit din prime audiţii şi prime audiţii absolute, iarăşi o notă comună a tuturor serilor de festival.

Astfel, de la lucrarea „Digital birds” pentru mediu electronic (2002), p.a., a lui Călin Ioachimescu, la „timpul dilatat” din „Peisagii” pentru mediu electronic (2013), p.a.a., a clujeanului Ciprian Pop – o „sculptură” sonoră realizată pe scenă, care arcuieşte sonorităţi de calculator peste o toacă imaginară, ce apare laitmotivic –, la piesa „Le Dicible Enfin Fini” pentru mediu electronic (2003), p.a., a lui Miguel Azguime, care, într-o abordare diferită a sunetului, „dezmembrează” cuvîntul în foneme, pentru a-l reconstitui într-o „îmbrăcăminte” nouă, la „Crepuscul” pentru mediu electronic (2013), p.a.a., de Tudor Feraru – o construcţie oarecum atipică pentru ceea ce se cunoaşte drept muzică electroacustică, dar cu atît mai interesantă prin modul în care compozitorul recreează dramatic, chiar wagnerian uneori, prin intermediul unor structuri acordice, rezultatul unor acumulări şi rarefieri sau luminile difuze de la hotarul dintre noapte şi zi, în fine, pînă la „Drones II” pentru vioară, nanoKontrol şi iFPH (2012), p.a., de Adrian Borza – o admirabilă interacţiune dintre interpret (violonistul Ladislau Csendes) şi calculator, reflectînd un ansamblu sofisticat de procesare a sunetului în timp real, o muzică interactivă cu alte cuvinte – prima parte a concertului a conturat, neîndoielnic, viziunea inovativă a creatorilor, căutări şi reuşite certe, a căror valorizare în contextul Festivalului CLUJ MODERN a fost cît se poate de benefică.

ARS NOVA, legendarul ansamblu alcătuit din muzicieni de elită ai Conservatorului clujean (azi Academia de Muzică „Gh. Dima”), fondat în 1968 la Cluj de compozitorul şi dirijorul Cornel Ţăranu – cel care, în 1995, punea şi bazele Festivalului CLUJ MODERN – a evoluat în partea a doua a concertului, prezentînd lucrări de mai largă respiraţie, compuse într-un interval de timp şi acesta mai extins, din 1971 pînă în 2011. Au putut fi ascultate: „Pentru voi” pentru soprană şi ansamblu (2011), p.a., de Ulpiu Vlad, avînd-o solistă pe soprana Daniela Păcurar, în care vocea şi instrumentele s-au aflat, pe rînd, în postura de solişti. Nota improvizatorică s-a manifestat mai ales la nivelul vocii, ansamblul articulînd cu siguranţă universul sonor al lucrării. „Ipostaze” pentru clarinet şi pian (1971), p.a., de Viorel Munteanu, a adus în faţa publicului un clarinetist tînăr, Mihai Toader, cu virtuozităţi tehnice şi efuziuni lirice rezultate dintr-o partitură dificilă, în care motivul de colindă („Ziurel de ziuă”) s-a insinuat cu candoare, conducînd către un final luminos, într-un rallentando rafinat; la pian: Codruţa Ghenceanu. În amintirea fiului său, regretatul Cristi Nemescu – regizorul peliculei California Dreamin’ (Nesfîrşit), film premiat la Cannes 2007 cu trofeul „Un certain regard” – compozitorul Octavian Nemescu a scris „Cristiascensiocello” pentru ansamblu (2007), p.a.: un bocet continuu de o tristeţe copleşitoare, grav, emoţionant, cu solilocvii ale flautului menite să atingă coarda sensibilă şi să o facă să vibreze. A urmat „Distance zeró” pentru clarinet bas şi percuţie (1987), p.a., de Costin Miereanu – un exerciţiu ritmic sincopat, într-un dialog al clarinetului – Mihai Toader – cu diferitele instrumente de percuţie, puse în mişcare de Emil Simion. La final, „Triade” pentru ansamblu (2011), p.a.a., amplă lucrare de Cornel Ţăranu, un omagiu postum colegei şi muzicienei Gerda Türk: o muzică venind de demult, dintr-un timp de „început de leat”, cînd materia/sunetul se întrupează spre a „schiţa” cînd contururile unui marş funebru, cînd pe acelea ale unui marş războinic, contrastînd cu iluminări şi zări liniştite, cu tempo-uri variate, rezolvate în sonorităţi tăioase şi, în cele din urmă, într-un glissando tăcut, ca o interogaţie.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Foto: Daniel Spătar