O altă față a Turzii

●Investiție de 50 de milioane de euro în una dintre cele mai moderne unități de producție din Europa●

Turda este orașul cu cea mai dinamică dezvoltare după municipiul Cluj-Napoca. Aici se află ce mai frumoasă salină din România, după unii chiar din lume. Dar pe lângă aceasta, Turda va găzdui una dintre cele mai moderne unități de producție din Europa. Este vorba de fabrica de medicamente Stada.

Fabrica are 30.000 de metri pătrați a fost construită pe un teren de 100.000 de metri pătrați achiziționat de compania germană de medicamente într-un parc industrial privat situat în partea de sud-este a orașului. Investiția de peste 50 de milioane de euro va fi finalizata în luna iunie a anului viitor, urmând ca în luna octombrie 2024 să înceapă producția.

„Suntem la un an de la momentul inaugurării lucrărilor și la doar zece luni de la amplasarea primului stâlp al fabricii. Construcția are mai multe clădiri. În față avem clădirea administrativă, urmează clădirea de producție și depozitul, care va fi complet automatizat și unde oamenii vor intra doar în cazuri de intervenție. Fabrica STADA de la Turda va fi construită conform unor fundamente solide de sustenabilitate, folosind tehnologie modernă, de ultimă generație, precum și o suită de facilități ce presupun un consum redus de energie, cum ar fi panouri solare fotovoltaice și sistem termic solar. În plus, Fabrica de la Turda va fi prima unitate paperless pentru fluxul intern de informație, din Grupul STADA. Este o fabrică ce va fi construită pentru viitor atât din punct de vedere al tehnologiei, cât și al digitalizării și automatizării”, a declarat farm. Camelia Florea, care conduce proiectul în calitate de director Fabrică. Camelia Florea a declarat că din punct de vedere al producției, fabrica va fi a doua din România care va vaea un sistem informatic complet pentru gestionarea acestui proces.

Noua unitate de producție și ambalare va cuprinde inițial 9 linii tehnologice de ultimă generație pentru produse în doză solidă (capsule și tablete), dintre care primele 3 linii au sosit deja și sunt în curs de calificare. Cu o capacitate maximă de peste 160 milioane cutii produs farmaceutic pe an, Fabrica de la Turda va fi una dintre cele mai moderne facilități de producție din Europa.

Produsele finite din unitatea din Turda – atât medicamentele eliberate pe bază de rețetă, cât și produse farmaceutice eliberate fără prescripție medicală – sunt destinate să deservească cu preponderență România si piețele din Europa, în care grupul STADA își desfășoară operațiunile.

Termenul de finalizare a facilității de producție este planificat pentru luna iunie 2024, urmând ca apoi, să înceapă etapa obținerii autorizațiilor necesare, obiectivul fiind ca în luna octombrie 2024 să poată ieși pe porțile fabricii primele camioane cu medicamente.

„STADA dezvoltă la Turda prima fabrică de medicamente construită de la 0 în România de către o companie multinațională, punând astfel o piatră de temelie în transformarea României de azi într-un jucător important în sectorul farmaceutic European, securizând în același timp lanțul de aprovizionare în acest domeniu strategic. Am ales Turda pentru că este o localitate situată în inima unei regiuni cheie pentru Grupul STADA. Suntem mulțumiți de cum au decurs lucrările în primul an și mândri că partenerii noștri din Cluj respectă graficul agreat, lucrările avansând până la o medie de 70% din totalul celor de exterior și interior. Iată că, în ciuda contextului geopolitic din regiune și a celui economic, la nivel global, noi ne menținem planurile de dezvoltare așa cum le-am anunțat. Atât în ceea ce privește planurile investiționale din Turda, cât și pe cele de dezvoltare a portofoliului de produse disponibile pentru pacienții din România”, a arătat dr. Mihai Fugarevici, director general al STADA România.

La rândul său, primarul Cristian Matei a explicat că investiția Stada la Turda reprezintă o promisiune pentru un viitor mai bun pentru toți locuitorii orașului.

“În calitate de primar, am avut onoarea și plăcerea de a atrage în orașul nostru compania STADA România, care a ales Turda pentru a-și construi viitoarea fabrică. Acest fapt reprezintă nu doar o realizare personală, ci și o promisiune pentru un viitor mai bun pentru toți locuitorii noștri. Această investiție nu este doar despre construcția unei fabrici, ci despre crearea de noi oportunități profesionale pentru turdeni. Odată cu deschiderea fabricii, vor fi și numeroase locuri de muncă, oferind comunității noastre șansa de a se dezvolta. Este un angajament clar față de bunăstarea municipiului nostru și față de fiecare om care numește Turda acasă.

În calitate de primar, vă asigur că vom continua să sprijinim această investiție și să colaborăm strâns cu acești investitori pentru a asigura un succes durabil în comunitatea noastră.

Suntem cu toții nerăbdători să vedem fabrica de medicamente începându-și activitatea în 2024. Așteptăm cu entuziasm impactul pozitiv pe care aceasta îl va aduce, atât prin crearea de locuri de muncă, cât și prin contribuția semnificativă la bugetul local. Este un partener important pentru progresul nostru și suntem recunoscători pentru contribuția lor la dezvoltarea Turzii.” a declarat Cristian Matei, primarul municipiului Turda.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.