O alee din Cluj-Napoca va fi denumită după un istoric

 Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii unei alei din municipiul Cluj-Napoca (Aleea Nicolae Edroiu).

Conform municipalității, printr-o hotărâre, în 2018 a fost aprobat Planul urbanistic Zonal strada Borhanciului, latura nordică, prin care s-au stabilit reglementări pentru urbanizarea zonei. Prin PUZ au fost proiectate două căi de circulație denumite Aleea A și Aleea B. Aleii A i-a fost atribuită denumirea Aleea George Emil Palade, iar în prezent se propune atribuirea denumirii Nicolae Edroiu, Aleii B.

Potrivit unei ordonanțe de urgență din 2002, actualizată, atribuirea sau schimbarea de denumiri se face de către consiliile locale, prin hotărâre, pentru parcuri, piețe, cartiere, străzi și nu numai.

Nicolae Edroiu s-a născut în 7 decembrie 1939, la Olteni, și a murit în 10 ianuarie 2018 la Cluj-Napoca. A fost un academician român, istoric, membru corespondent (1999) al Academiei Române. Din noiembrie 2007 până la decesul său din 10 ianuarie 2018 a fost directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Dintre lucrările sale amintim Plugul în Țările Române (până în sec. XVIII), Retrospective istoriografice. Comunicări academice 2010 – 2015, Scrierea chirilică românească, Teza ungară a celor „două jumătăți” ale Transilvaniei. Studiu critic, Comunicări academice 1970-2010.

Anca M. Colibășanu

 

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut