Numere de telefon pentru românii afectați de suspendarea zborurilor Blue Air

Numărul de telefon +40751 084 537 este destinat românilor din afara granițelor, afectați de suspendarea zborurilor companiei Blue Air, care pot stfel solicita sprijin autorităților române. Conform unui anunț al Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, după centralizarea datelor, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare aducerii în țară a românilor aflați peste graniță. De asemenea, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a anunțat că membrii săi vor aduce acasă turiştii care aveau bilete la zborurile Blue Air, chiar dacă este vorba de alternative mai scumpe.

Pe de altă parte, preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a anunţat că a pus la dispoziţia pasagerilor aflaţi în dificultate din cauza deciziei Blue Air numărul personal de telefon 0040.745.999.111, disponibil 24 ore din 24, pentru ca aceştia să poată semnala, în scris, prin SMS sau whatsapp, locul şi situaţia concretă în care se află, în aşa fel încât să fie ajutaţi în cel mai scurt timp.

Reamintim că Blue Air Aviation a anunţat că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de Ministerul Mediului, ceea ce pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut