Numărătoarea inversă până la debutul vaccinării este activată: Briciu, Morar, Flonta, Trifu, Mureșan

Toată Europa sărbătorește, duminică, primele vaccinări. În România, primele persoane care vor fi vaccinate vor fi cele din conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Potrivit prefectului Mircea Abrudean, prima vaccinare va avea loc la ora 9 a.m.

„Mâine, 27 decembrie, în jurul orei 9,00, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27 – 31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-COVID-19. Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziţie spaţii de aşteptare ante şi post-vaccinare, 2 săli de triaj şi un salon pentru urgenţe (preterapie intensivă)”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, de prefectul Mircea Abrudean.

Primele 5 persoane care vor fi vaccinate sunt: dr. Violeta Briciu, director medical la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase; dr. Vasile Morar, medic şef radiologie; dr. Mirela Flonta, medic şef Laborator analize medicale; dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie; Ioan Mureşan, manager Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

În județul Cluj vor fi mai multe centre de vaccinare.

„Se vor vaccina 6 persoane/oră/punct de vaccinare, la interval de 10 minute. Programul de funcţionare va fi de 12 ore pe zi. Personalul care a optat pentru vaccinare va fi planificat în perioada 27 – 30 decembrie, 31 decembrie – a 5-a zi de valabilitate a vaccinului va fi doar de rezervă”, menţionează sursa citată.

Centralizarea persoanelor şi a centrelor de vaccinare pe judeţ a fost efectuată în felul următor:

* Centre de vaccinare pentru personalul medical: 20 de centre (spitale şi centre medicale), 35 cabinete de vaccinare, 38 echipe de vaccinare, 12.458 persoane de vaccinat.

* Centre rezidenţiale de îngrijire: 49 de centre – echipaje mobile de vaccinare, capacitate paturi – 2.099, personal angajat – 480.

* Centre de vaccinare pentru populaţia de peste 65 de ani şi a bolnavilor cronici: Centre/ judeţ – 30 (13 Cluj-Napoca, 3 Turda, 1 Câmpia Turzii, 2 Dej, 1 Gherla, 1 Huedin, 1 Călăţele, 1 Mociu, 1 Apahida, 1 Chinteni, 1 Gilău, 1 Băişoara, 1 Aghireşu, 1 Floreşti, 1 Baciu), 46 echipe de vaccinare în centre, 2 echipaje mobile de vaccinare, 132.942 populaţia deservită.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut