Nuanţele de extremă-dreaptă ale politicii din România

Deutsche Welle

În ianuarie în 1990, în puterea politică opacă ce a urmat execuţiei liderul statului comunist şi al partidului, Nicolae Ceauşescu, naţionalismul vechii gărzi s-a dezvoltat rapid într-o ideologie care a cuprins întregul spectru politic. Similaritatea fatală dintre “noile” sloganuri şi propaganda naţionalistă din timpul perioadei Ceauşescu nu era evidentă membrilor acestor organizaţii. Ei cîntau melodii tradiţionale despre eroi populari transfiguraţi mitic ca şi cum ar fi fost cîntecele războinice ale legionarilor fascişti din anii 1930. În cele din urmă, nuanţele xenofobe ale acestor melodii i-au dus pe cei care le cîntau într-un delir al naţionalismului.

Schimbările politice din 1989 au permis reapariţia ideologiei legionare clerico-fasciste de mult dispărute. Chiar şi astăzi, există o tendinţă extrem de răspîndită în rîndul organizaţiilor de extremă dreapta din România de a nega Holocaustul şi pogromurile antisemite ale legionarilor.

Partidele de extremă dreapta apărute după căderea comunismului sînt, totuşi, divizate fără speranţă. Radu Sorescu, fondatorul şi liderul Partidului Drepturilor Naţionale, neagă existenţa tuturor celorlalte organizaţii ultranaţionaliste şi le descrie ca fiind “trădători organizaţi ai patriei române”. Printre acestea, totuşi, există un grup pe care îl consideră demn de a fi imitat: mişcarea legionară fondată de Corneliu Zelea Codreanu, cunoscutul admirator al lui Hitler.

În statul ideal al lui Sorescu nu există loc pentru minorităţile naţionale. De aceea, el şi membrii partidului au pornit o luptă împotriva a aceea ce ei numesc “pericolul ţigănesc”, de a-i închide pe toţi romii “în rezervaţii” şi de a ridica un “stat etnocratic” condus exclusiv de cei născuţi români.

“Liderii” fiecărei grupări de extremă-dreapta din România pretind dreptul exclusiv de a reprezenta idealurile naţiunii române. Din acest motiv sînt atît de divizaţi şi nu au reuşit să-şi redacteze un manifest politic unic. L-a fel s-a întîmplat şi cu Partidul România Mare, care, pînă în 2008, a fost reprezentat în parlament şi al cărui lider, Corneliu Vadim Tudor, este în prezent membru al Parlamentului European. Discursurile naţionalist-populiste ale lui Vadim Tudor poartă amprenta demagogiei extremei drepte. El propagă temeri absurde de xenofobie, care, într-un climat politic ca cel din România, atrag deseori un public semnificativ.

Organizaţia Noua Dreaptă este de asemenea împotriva ideii de a colabora cu restul competitorilor ultranaţionalişti. Această grupare, condusă de avocatul Tudor Ionescu, se defineşte ca fiind “radicală, militantă, naţionalistă şi creştin-ortodoxă”. Noua Dreaptă cere un stat român naţionalist mai puternic, unirea necondiţionată a României cu Republica Moldova, pedepsirea dură a ceea ce ei numesc “crimele ţigăneşti” şi interzicerea absolută a avorturilor.

În acelaşi timp totuşi, gruparea de orientare naţionalistă se defineşte ca fiind eurosceptică şi oponentă a multiculturalismului şi a NATO. Manifestul său politic include de asemenea lupta împotriva “separatismului maghiar” şi a homosexualităţii.

Pentru a evita a fi acuzată că incită la ură naţională, gruparea Noua Dreaptă – la fel ca multe altele – practică un fel de antisemitism camuflat. Fără a fi concret, însă cu suficiente aluzii pentru se face înţeles, partidul face referiri publice la pericolul “forţelor oculte” pentru supravieţuirea naţiunii române. Veşnicile prejudecăţi antievreieşti, împotriva francmasonilor, alianţelor secrete şi reprezentanţilor “noii ordini mondiale” sînt suficient de simple pentru a fi decodificate de public. Noua Dreaptă, care are legături cu Partidul Naţional Democrat (NPD) de extremă-dreapta din Germania, face parte din Frontul Naţional European, o federaţie de grupări radicale de extremă dreapta fondată în 2004. Gruparea a început în 2010 demersurile pentru formarea unui partid politic şi susţine că va încerca un astfel de plan la alegerile parlamentare din 2012 sub numele de Partidul Naţionalist.

Nu există niciun pericol ca vreuna din organizaţiile ultranaţionaliste din România să vină la putere astăzi. Asta nu înseamnă, totuşi, că nuanţele naţionaliste şi populiste nu sînt prezente.