Nu trebuie să trebuie

Asta ne-a rămas, ai crede, de la Lessing, dar, de fapt, era pitulat în sufletul omului demult, inclusiv de pe vremea sclavagismului, cînd totul trebuia să trebuie, fiindcă aşa era setată Istoria clipei.

E clar: nu trebuie să trebuie!

Nici un om nu ar trebui să fie obligat să facă ceva ce nu vrea, nu poate sau nu-i în folosul său, căci omul e singurul stăpîn al vieţii sale şi s-a născut liber. E minunată democraţia, cînd ştiu însă şi căţeii cu ce se mănîncă, vorba fotbalistului de geniu.

Dar omul, de obicei, confundă democraţia cu haosul, adică fiecare face ce vrea dincolo de legi, de Lege şi de bun simţ şi asta este o cumplită eroare. S-a dovedit că apropierea sufletească între oameni nu există, din păcate, aşa cum credea L. Blaga. Pentru unii viaţa înseamnă luptă, dar nu oricare, ci homo homini lupus, omul socotindu-se lup pentru om, deşi pînă şi haitele de lupi au reguli stricte, nu mai vorbesc de albine sau furnici.

Nicăieri nu se poate trăi anapoda, „ca-n codru”. De fapt pădurea şi ea este un ecosistem viu, cu reguli precise. Şi-apoi, în lumea civilizată a oamenilor pădurea e respectată, ocrotită, numai la noi s-au golit, fără milă, munţii.

Deci, trebuie să trebuie!

Trebuie respectată Legea care, e drept, şi ea să fie Sed lex dura lex, adică dreaptă, neflexibilă şi necumpărabilă, la nici un preţ.

Trebuie respectate legile nescrise ale cutumelor fiecărei comunităţi, căci nu ne este permis să ignorăm tradiţii, tabuuri, obiceiuri ce ţin de însăşi fiinţa lor.

Trebuie respectat bunul simţ şi asta, se pare, e o mare problemă în zilele noastre, căci pentru unii Revoluţia a însemnat nu doar ieşirea din dictatură, ci intrarea într-o epocă a neruşinării în afaceri, în comportament social, politic şi privat. Cui foloseşte? Absolut nimănui, căci interconexiunea dintre orice şi orice ne arată şi că totul e cu feed-back.

Trebuie respectată Legea cea Mare, căci e nebun, naiv sau neinformat cine crede că se poate altfel. Cele mai noi cerecetări venite din laboratoarele celor mai prestigioşi oameni de ştiinţă arată, azi, acest lucru, căci întreaga alcătuire a noastră şi a Universului pare să aibă o Minte (Mind of Universe) – cum au spus încă Max Plank, Einstein şi cum spun azi alte genii ale Fizicii, Geneticii, Neurologiei şi Psihociberneticii.

Dar, oare, ce-ar mai trebui, totuşi, respectat?

Bătrîneţea. Căci ea nu este portul tuturor relelor, ci o vîrstă profundă, plină de înţelepciune şi experienţă, creativitate, calm, răbdare şi sfat bun.

Tinereţea. Căci ea nu este numai o perioadă de febră, ci este entuziasm clocotitor, forţă, elan, creativitate şi curiozitate, care se ştie, a fost şi este izvorul ştiinţei.

Creaţia. Care este un har divin, de aceea poate apărea la orice vîrstă, de aceea Monseniorul Ghika o şi supranumea cel mai mare secret de dragoste.

Natura. Căci este casa noastră, a tuturor, şi s-a dovedit din plin că, nerespectîndu-i legile ne facem, nouă, un foarte mare rău. Natura se ştie reechilibra, dar violent, prin furtuni, uragane, cutremure, tsunamiuri şi alte catastrofe.

Universul. Căci, azi se ştie, partea conţine întregul şi invers, aşa că fiecare sîntem şi de acolo. Totul este legat cu totul şi o perturbare într-un loc afectează întregul, Marele Tot, cum îl ştia încă Lucretius, aflat într-un perfect echilibru.

Pacea. Căci, mai ales azi, ea este condiţia primară a supravieţuirii, prea multă ştiinţă şi tehnică de vîrf e folosită pentru exterminare, distrugere.

Iubirea. Să o respectăm şi de aceea să nu ne batem joc de ea înlocuind-o cu ură sau cu surogate ieftine şi sclipicioase, care ne vor lăsa devastaţi şi nefericiţi.

Nu trebuie să trebuie. Da, dar şi Trebuie să trebuie să rămînem oameni. Nu uşuraticii, hoţi vii şi sensibili ai puternicei clipe, ci fiinţe care ştiu că ştiu.

Stela-Maria IVANEŞ