Nu ştiu, dar…

RADU VIDA

Cred că v-aţi lămurit singuri şi v-am ajutat şi noi să „citiţi” corect un sondaj. Cît e marjă de eroare (cifra adevărată, nu ce băsmuiesc realizatorii), cît e… fabulă, cît adevăr ş.a.m.d. Pot să înţeleg că unele răspunsuri la chestionarele „ştiinţific alcătuite” sînt de-a dreptul surprinzătoare, fie şi pentru că ori lumea minte discret, ori întrebarea este de aşa natură încît nici Dracu’ şi nici chiar Mămică-sa nu pot da un verdict. Una dintre aceste întrebări-perlă, care revine obsedant în sondajele tuturor… sondorilor de opinie este: Credeţi că România merge într-o direcţie bună? Păi, nici dacă eşti cel mai mare fan brînză nu poţi să ştii de-adevăratelea, dacă e Toni sau sosia lui. E atîta confuzie în această întrebare, încît, cred, numai sadismul unor sociologi pot să repete la nesfîrşit ce şi cum. Răspunsurile nu pot fi decît două: că mergem într-o direcţie bună sau una rea. Dar care sînt acelea? Despre ce se vorbeşte în propoziţie? Şi, în general, avem noi o ţintă bine definită, în aşa fel încît marea majoritate a populaţie şi politicienii de orice orientare a curcubeului s-o cîrmească într-acolo? Nu cred. Sînt sigur că ceea ce-i dezirabil la nivel naţional, nu corespunde, întotdeauna, cu dorinţele personale ale membrilor societăţii. După cum nici interesele altora, de pe cordonul ombilical al globalizării, nu permit să mergem într-o direcţie sau alta.

Spuneam, însă, că aceste lucruri sînt de înţeles. Şi, la un moment dat, devine chiar penibil că se tot repetă. De parcă n-ar exista întrebări adevărate şi răspunsuri ce ar trebui date la diversele frămîntări ale societăţii! Dar, dacă aste întrebări au o justificare, e de neînţeles cum mulţi, foarte mulţi dintre respondenţi completează rubrica „nu ştiu”.

Cu… „nu ştiu!”
Zilele trecute, bunăoară, INSCOP a făcut un sondaj. A pus întrebări. Şi a dat publicităţii. (Evident şi normal, la întrebarea mult prea… inteligentă „în ce direcţie…” 11,5 la sută au răspuns”nu ştiu”). Corect. Şi… punct.

Din noianul de întrebări şi răspunsuri, însă, reţinem, astăzi, că 5,4 la sută dintre cei intervievaţi au răspuns „nu ştiu” la o întrebare simplă: Aţi remarcat scăderea preţurilor după ajustările TVA?
Fiecare dintre noi, oricît de boschetar, sărac, şomer, sau baştan din carton şi alte materiale reciclabile trece pe la un magazin. Şi cumpără. Ceva. Orice. Acolo scrie! Şi, dacă nu, se simte la buzunar! Chiar şi cîţiva bănuţi sînt observaţi şi de cel care are, şi de cel care chiverniseşte totul, pentru că aşa-i situaţia. Pe urmă, se opreşte pe stradă, sau răspunde la telefon, completează chestionare şi spune nonşalant: „nu ştiu!

În comentariul la sondajul pomenit se spunea că „scade teama de preţuri şi frica de război”. Tare, nu? Asta în condiţiile în care, în ultimul timp, nu numai benzina a luat-o razna, iar ucrainenii ne-o pun friptă în fiecare zi: ba cu Transnistria, ba cu Rusia, ba chiar şi cu unele ţări europene, care nu sînt de acord cu comportamentul american în… zonă. Dar, şi aici, din 1075 de persoane chestionate (în categorii de vîrstă de sub şi peste 18 ani) avem vreo 10 la sută care „nu ştiu”.

Oameni care, se pare, nu ştiu pe ce lume trăiesc, nu-i interesează, chipurile, dar cînd vine vorba de cîrcotit… Sînt primii! Şi la acel veşnic „nu ştiu” adaugă cu cea mai mare seninătate un „dar”. Semnificativ, pentru că, la un moment dat, interlocutorul îşi dă seama că „omul-nu-ştiu” are o părere personală, chiar temeinic susţinută. Şi nu numai că ştie sau crede asta despre el, dar chiar are argumente la ceea ce susţine.

Devine clar că, în aceste cazuri e vorba de o grasă lipsă de cultură, sau, mai exact, de lipsă de îndrăzneală de a-şi etala cultura precară la care are acces.
Mă înşel?