Nu se prevăd noi majorări de preț la carburanți

Companiile petroliere au dat asigurări că nu există riscul unei creşteri importante a preţurilor sau al scăderii stocurilor de carburanţi, afirmă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Conducerea Autorităţii a avut o întâlnire cu reprezentanţii companiilor petroliere Rompetrol, OMV Petrom, MOL şi Gazprom. Companiile au dat încă o dată asigurări că nu există nicio posibilitate, cel puţin într-o perioadă predictibilă, de diminuare a stocurilor de carburanţi sau de modificare importantă a preţului, ceea ce nu justifică niciun fel de îngrijorare din partea consumatorilor. Deoarece, pentru consumatori sunt importante atât preţul şi calitatea combustibilului, cât şi durabilitatea motorului, Autoritatea a cerut ca operatorii economici să manifeste atenţie sporită privind informarea consumatorului, în incinta staţiei şi nu numai. De asemenea, un grup de lucru format din câte un reprezentant al fiecărui furnizor de carburanţi, cu concursul ANPC, va elabora un ghid de bune practici, astfel încât serviciile şi produsele oferite consumatorilor, să fie de cea mai bună calitate.

În cadrul discuţiei, au fost și analizate rezultatele controalelor întreprinse de ANPC în benzinării din toată ţara, şi s-a convenit că vor avea loc periodic astfel de întâlniri pentru a se putea preîntâmpina orice posibilă situaţie neobişnuită pe piaţă. Conform ANPCC, în acest moment, în toate lanţurile de benzinării, se lucrează la planul de remedierea a tuturor deficienţelor constatate, sub coordonarea echipelor de comisari ai Autorității.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut