Novak Djokovic a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din cariera sa, fiind învins în două seturi, 6-2, 6-1, de italianul Lorenzo Sonego, aflat pe locul 42 în ierarhia mondială, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP de la Viena, dotat cu premii totale în valoare de 1.409.510 euro.

Sonego (25 ani), care a acces pe tabloul principal al competiţiei din capitala Austriei din postura de „lucky loser”, înlocuindu-l pe argentinianul Diego Schwartzman, s-a impus în doar 68 minute de joc, producându-i lui Djokovic al treilea eşec de la debutul acestui sezon.

Ultima înfrângere a sârbului în faţa unui jucător clasat atât de jos data din primăvara lui 2018, când s-a înclinat în sferturile de finală de la Roland Garros în faţa unui alt italian, Marco Cecchinato, aflat la momentul respectiv pe locul 72 ATP.

„Pur şi simplu m-a măturat de pe teren. A fost mai bun în toate domeniile jocului şi a meritat cu siguranţă acest rezultat”, a declarat sârbul la finalul meciului cu Sonego.

În urma acestei eliminări, Novak Djokovic (33 ani) a ratat o ocazie de a-şi asigura poziţia de lider al clasamentului mondial la sfârşitul sezonului, în cazul în care reuşea să câştige turneul de la Viena.

Dacă va încheia anul pentru a şasea oară pe prima poziţie a ierarhiei ATP, Djokovic va egala recordul americanului Pete Sampras.

Lorenzo Sonego îl va avea ca adversar în semifinale pe britanicul Daniel Evans (33 ATP), care a dispus la rândul său, cu 7-6 (7/3), 4-6, 6-3, de bulgarul Grigor Dimitrov.

O altă înfrângere surprinzătoare în sferturile de finală la Viena a suferit rusul Daniil Medvedev, numărul 6 mondial, care s-a înclinat în două seturi, 6-4, 7-6 (7/5), în faţa sud-africanului Kevin Anderson, fost membru al Top 10, dar aflat acum pe locul 111 ATP.

În penultimul act, Anderson va înfrunta un alt reprezentant al Rusiei, Andrei Rublev (8 ATP), care a reuşit să-l elimine pe favoritul gazdelor, austriacul Dominic Thiem, numărul 3 mondial, de care a trecut cu 7-6 (7/5), 6-2.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Skip to content